Este accesoriul care completează orice ţinută. Te poate face mai misterioasă, mai atrăgătoare, mai elegantă, mai şarmantă. Tocmai de aceea, este important să alegi un parfum care să te reprezinte, să te facă să te simţi bine în pielea ta. Tu ştii care ţi se potriveşte?
Ceea ce simţi când testezi mirosul unei sticluţe cu parfum poate fi complet diferit faţă de cel emanat pe pielea ta. Motivul este PH-ul. În general, persoanelor cu tenul deschis şi foarte deschis li se potrivesc variantele light ale parfumurilor, în timp ce pe tenul persoanelor cu ten pigmentat, măsliniu, dau mult mai bine miresmele puternice, cu miros intens. Fiecare parfum este compus din trei arome diferite. Nota de top este cea pe care o simţi când pulverizezi, este foarte volatilă şi dispare repede. La câteva minute după, apare nota de mijloc, care defineşte calitatea unui parfum şi poate persista câteva ore. Apoi, îşi face simţită prezenţa nota de bază. Mirosul acesteia începe să se simtă chiar şi la o oră după apariţia notei de mijloc şi poate rămâne până a doua zi.
IASOMIA relaxează, SCORŢIŞOARA dă energie
Ţi s-a întâmplat să decizi ce parfum vrei să foloseşti şi în funcţie de starea de sprit pe care o aveai la momentul respectiv? Inconştient, există tendinţa de a alege anumite parfumuri, în funcţie de dispoziţia ta. De altfel, parfumurile pot fi chiar un foarte bun remediu pentru obţinerea stării de bine. De exemplu, scorţişoara dă energie şi este recunoscută şi ca afrodiziac, în timp ce iasomia, vanilia sau levănţica generează o stare de relaxare.
Trucuri care îţi sar în ajutor!
Când mergi să cumperi un parfum, nu-l folosi şi pe cel cu care te dai de obicei, pentru a nu se amesteca mirosurile. ► Nu freca locul pe care ai aplicat parfumul, pentru testare, deoarece nu va mai persista şi i se modifică mirosul. ► Dacă ai tenul uscat, va trebui să foloseşti mai des sticla de parfum. Persoanele cu tenul gras sunt mai norocoase din acest punct de vedere. ► Nu amesteca un parfum cu altul. Chiar dacă la început miros bine împreună, combinaţia ar putea fi deranjantă după evaporarea notei de top a parfumului. ► Pentru ca parfumul să miroasă mai mult timp pe corpul tău, foloseşte-l în zonele puternic vascularizate: la baza gâtului, în spatele urechilor, la încheieturile mâinilor şi braţelor. ► Dacă vrei să fii învăluită în aroma preferată poţi să aplici parfumul pe păr, imediat după ce l-ai spălat şi uscat.