Proprietara grădinițelor Butterfly spune că e dependentă de copii, că o încarcă interacțiunea cu ei. Iar faptul că notorietatea brandului a crescut constant în decurs de 11 ani o recomandă ca educator de top.
După o copilărie și o adolescență dedicate sportului de performanță (a fost chiar vicecampioană de junioare la tenis de masă), Mădălina Gîdiuță a făcut Dreptul, ocazie cu care a plătit cu vârf și îndesat anii în care se mândrea că se antrenează opt ore pe zi, în detrimentul învățăturii. „Așa am înțeles cât de valoros este să-ți antrenezi mintea și cât de greu e să recuperezi lacunele din educație“, spune ea acum. Nu i-a plăcut meseria de jurist, așa că s-a angajat la o multinațională și, încet-încet, și-a dat seama cât de bine i se potrivea cariera de comunicator. Apoi, după nașterea primului copil, și-a dat seama că-și dorea o ocupație care să-i asigure un program flexibil, prin urmare a demarat proiectul primei grădinițe, pe care a deschis-o în nordul Capitalei. Acum, după 11 ani, Butterfly înseamnă trei grădinițe care au căpătat deja o notorietate și, mai ales, o imagine asociată bunului-simț și seriozității.
„Grădinița nu a fost un vis, a fost o oportunitate de activitate care, la momentul respectiv, m-a atras foarte tare, mai ales în perspectiva care îmi oferea o șansă de a avea copiii în preajmă. Fiecare dintre copiii mei au început grădinița în jurul vârstei de un an. {i cred că ei au fost mereu punctul din care am plecat și punctul la care mă întorc. La ei mă raportez, orice aș face, personal și profesional.“ După perioade de creștere și descreștere (au existat cinci grădinițe Butterfly la un moment dat și chiar și o școală primară), instituția este acum în forma optimă, crede Mădălina Gîdiuță: „Trei sedii mari, conduse de colege care îmi sunt alături aproape de la început, care au crescut alături de mine și cresc lideri la rândul lor. Avem peste 200 de copii și un renume al unui spațiu cald, unde copiii cresc cu iubire și prind aripi pentru mai departe. Aflu des despre cum primim recomandări de la oameni pe care nici nu-i cunoaștem, semn că, sub o formă sau alta, copiii noștri sunt cea mai bună carte de vizită.“
Provocări legate de business a avut mereu, cele mai mari fiind acelea care au legătură cu oamenii, indiferent că e vorba de autorități, părinți sau angajați, dar Mădălina spune că „răbdarea, rezistența îndelungată la frustrare, perseverența și capacitatea de muncă“, toate trăsături deprinse în viața de sportiv, o ajută mult în viața de antreprenor. Are și un of special legat de părinți, pentru că „mulți trăiesc cu o teamă permanentă de eșec, care se reflectă asupra copilului. Nu se mai bazează deloc pe instinctul lor, ci mai degrabă pe experți în parenting, pe constrângeri sociale, pe competiția cu alți părinți sau copii“. Însă cea mai importantă lecție învățată de Mădălina Gîdiuță de când se ocupă de educația prichindeilor este că, „dincolo de orice transmite educatorul copilului, există iubirea pentru copil: atât timp cât iubești copiii, ești conectat cu ei; și, dacă există acea conexiune, jumătate din treabă este făcută, pentru că ei se deschid ca o floare și primesc ceea ce le dăruiești.“
Trei sfaturi pentru părinții aflați în căutarea unei grădinițe
Specialista în educație îndeamnă părinții să nu se mai bazeze atât de mult pe experți în parenting, cărți sau constrângeri sociale, ci să-și asculte cu atenție instinctele.
Nu alegeți grădinița bazându-vă doar pe recomandarea cuiva. Vizitați, cunoașteți oamenii și locul, ascultați-vă instinctul.
Criteriul financiar nu trebuie să primeze. Uneori ieftin înseamnă oameni puțini sau nepregătiți, mâncare proastă sau spațiu nepotrivit.
Începeți grădinița primăvara sau, și mai bine, vara. Toamna, copilului îi scade imunitatea din cauza anxietății, răcește des și nu are timp să se acomodeze.