Ce familie frumoasă are Mihai Leu! Pugilistul a împlinit 27 de ani de căsnicie

.
Mihai Leu și soția sa, Anna Leu, au împlinit astăzi 27 de ani căsnicie. Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din sfera mondenă și se sprijină și se iubesc la fel ca în prima zi.

Mihai Leu a fost campion mondial WBO la semimijlocie în anul 1997 și neînfrânt în meciurile sale, însă s-a retras din box în urma unei accidentări. Un învingător prin definiție, îndrăgitul pugilist nu a ieșit pe primul loc doar în ring, ci și în viața de zi cu zi. Acesta a fost diagnosticat cu cancer de colon în urmă cu 3 ani, însă a reușit să câștige și această luptă și a anunțat că s-a vindecat.

Mihai Leu

Mihai Leu, care tocmai a împlinit 50 de ani, locuiește alături de familia sa minunată în Hunedoara. Împreună cu Anna, italiancă la origini, au un băiat, pe nume Marco, în vârstă de 25 de ani, pasionat, de asemenea de sporturile extreme.

Cu ocazia schimbării prefixului, soția sa Anna i-a făcut cadou o petrecere surpriză la un restaurant din Hunedoara: „Am o familie de vis care a fost tot timpul alături de mine şi la bine şi la rău. Am prieteni mai mulţi decât am crezut că voi avea. În viaţă poţi să realizezi câte ceva, poţi avea multe succese, poţi rata de multe ori, dar, pentru mine, contează să am o viaţă frumoasă şi ce s-a întâmplat în ziua în care am făcut 50 de ani e o dovadă că sunt pe drumul bun”, – a povestit Mihai Leu pentru replicahd.ro

Mihai leu si familia

 

Totodată, Anna a mărturisit că dacă ar avea un vis care și-ar dori cu ardoare să se îndeplinească acela ar fi să mai trăiască 100 de ani alături de soțul său. De asemenea, a punctat că, încă de la prima întâlnire, a fost impresionată și cucerită de sinceritatea lui Mihai, iar acesta ar putea fi unul dintre ingredientele secrete ale longevității de care se bucură cei doi.

Mihai Leu si sotia sa, Anna Leu

Anna Leu a preferat să fie o prezență discretă în lumea mondenă și să se bucure în liniște de minunata poveste de dragoste pe care o trăiește alături de soțul său. Astăzi, cei doi împlinesc 27 de ani de când sunt împreună, iar Mihai Leu și-a dezvălui latura sensibilă și romantică printr-un mesaj emoționant postat pe Facebook: „27 de ani! Au fost cei mai frumoși, iar greutățile nu au reușit decât să ne facă să ne iubim mai mult. Te iubesc, Anna!”

Citește și – Detalii neștiute despre Ion Oncescu, sportivul de la “Exatlon”

Citește și – Cât de greu l-a cucerit Andreea Esca pe soțul său. Iată la ce tertipuri a apelat

Sursă foto: Facebook, Viva!

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton