S-a aflat motivul pentru care Nicoleta Luciu a renunțat la „Asia Express”

.
Nicoleta Luciu era una dintre vedetele care trebuia să facă parte din show-ul de televiziune "Asia Express", iar vestea a bucurat enorm fanii artistei, cu atât mai mult cu cât nu mai fusese prezentă pe sticlă de ani buni e zile. 

Dacă la începutul lunii noiembrie era anunțat că Nicoleta va participa, alături de sora sa, Iuliana Luciu, în emisiunea „Asia Express”, o lună mai târziu, după ce echipa era formată și pozele speciale de promovare erau pregătite, a fost anunțată retragerea sa, inclusiv a surorii sale, acestea fiind, ulterior, înlocuite cu solistele Ana Baniciu şi cu Raluka.

Inițial, s-a speculat că Nicoleta Luciu s-a retras deoarece nu avea cu cine să-și lase cei patru copii, însă, iată că, între timp, adevăratul motiv a ieșit la iveală. Conform Click!, Nicoleta Luciu, în vârstă de 37 de ani, s-a retras din cauza unor probleme de sănătate destul de serioase care, amănate sau netratate, s-ar fi agravat mult. De asemenea, se crede că acesta ar fi și motivul pentru care fostul iepuraș Playboy ar fi luat în greutate câteva kilograme.

Nicoleta Luciu

În plus, actrița care ne-a cucerit cu rolurile sale din telenovelele românești, are, încă, de tratat probleme mai vechi de sănătate, amintindu-ne că aceasta a făcut terapie pentru rehidratarea discurilor vertebrale şi decompresie vertebrală, şi s-a operat din cauza miopiei.

Nicoleta are mai multe probleme de sănătate care s-ar fi putut agrava dacă nu ar fi mers imediat la medic să le trateze. Acesta este adevăratul motiv pentru care n-a mai participat la show, nu faptul că nu avea cu cine să îşi lase cei patru copii. Nu uitaţi că ea, deja, îşi confirmase prezenţa, dar asta înainte să vadă analizele” – au declarat pentru Click! surse din apropierea vedetei.

Nicoleta Luciu

Pentru a participa la show-ul „Asia Express” este nevoie de analize amănunțite, deoarece filmările se desfășoară în Thailanda, Laos, Cambodgia şi Vietnam, locații cu risc mare de îmbolnăvire. Astfel, Nicoleta Luciu, trecând prin setul de analize necesar, a depistat că are probleme mai grave de sănătate decât s-ar fi așteptat, iar acest aspect a făcut-o să renunțe la apariția în emisiune.

Citește șiWoW! Cum arată mama Nicoletei Luciu!

Citește și – De ce pune Nicoleta Luciu aspirină în mașina de spălat

Sursă foto: Instagram, Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton