Unele deadline-uri sau proiecte te pot aduce la epuizare. Dacă lucrezi, în medie, 10 ore pe zi şi te gândeşti la strategii de abordare a clientului când te speli pe dinţi dimineaţa, ai nevoie de o vacanţă. Ca să nu o iei razna până la concediu, iată 5 metode prin care eviţi un burnout. 1. Ieşi în pauza de masă
Renunţă la obiceiul foarte prost de a mânca peste tastatură, fără să simţi gustul mâncării, îngropată în mailuri şi prezentări. Profită de cele circa 30 de minute (nimeni nu consumă oficiala oră de pauză de masă) şi plimbă-te puţin sau întâlneşte-te cu o prietenă care lucrează în apropiere. Te vei întoarce fresh şi gata să revii la treabă.
2. Asigură-te că şeful ştie cât de mult ai muncit
Dacă îi trimiţi un raport detaliat în care prezinţi progresele făcute şi activităţile deja realizate din lunga listă, nu pierzi nimic. În plus, dacă şeful tău vede cât eşti de organizată, s-ar putea să se îndure şi să primeşti o vineri sau luni liberă sau, de ce nu, chiar o mărire. 3. Simte că merită
Chiar dacă ai ajuns la burnout, trebuie să mai existe câteva urme de plăcere în ceea ce faci. Poate că e vorba de lucrul cu oamenii, clienţii, furnizorii sau poate că e vorba de partea de documentare. Orice ar fi, alocă destul timp acelor activităţi, pentru ca, la finalul zilei să ai senzaţia că nu munceşti degeaba.
4. Menţine relaţiile interumane
Câteodată te simţi încercuită de muncă şi pentru că te înconjori, efectiv de oameni cu care ai contact numai profesional. Telefonează-i prietenei tale sau părinţilor şi întreabă-i ce mai fac, evitând discuţiile despre muncă. 5 Recompense dulci
Chiar dacă nu ai cum să îţi iei o vacanţă acum, asta nu înseamnă că nu poţi să te cadoriseşti singură. Poate e vorba de o decadentă îngheţată cu ciocolată în fiecare seară de joi sau o sâmbătă la spa. Dacă ai ceva la care să te gândeşti în afară de serviciu, îi oferi creierului tău o pauză de la activităţile repetitive de la muncă.