Cum ne influențează cele două Super Luni din ianuarie 2018

.
Prima lună calendaristică a lui 2018 este cât se poate de specială din punct de vedere astronomic, fiind marcată două Luni Pline și o Eclipsă todată de Lună sau „Luna însângerată”.

Fenomenul de Super Lună are loc când astrul ajunge la cea mai mică distanță față de Pământ în timpul rotației sale, când luna este cu aproximativ 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă.

Prima Lună Plină din 2018 a avut loc în noaptea de 1 ianuarie, iar triburile native americane vechi au nimit-o „Luna Lupului” pentru că era timpul anului când cetele de animale încep să urle în afara pădurilor.

Fiind în semnul Racului, Luna Plină din 1 ianuarie pune accentul pe tradiții, familie, tendința de a poseda, de a fi atașat. Dar această Lună în Rac este luminată de Soarele în Capricorn, cerând un echilibru între sensibilitatea emoțională a Racului și severitatea Capricornului, între atașamentul puternic de familie și atașamentul de carieră, între tendința de ascundere a Racului și nevoia de afirmare a Capricornului.

Cu Luna Plină în Rac gradul 12, cei născuți în jurul datei de 2 din semnele cardinale Rac, Capricorn, Berbec, Balanță (plus, minus trei zile) vor simți influența acestei energii mult mai puternic decât restul nativilor din horoscop.

Pe 31 ianuarie, va avea loc şi cea de-a doua Super Lună din această perioadă, care va fi una „albastră”.

Luna Albastră apare extrem de rar de două ori într-un singur an calendaristic. Ultima dată, un astfel de fenomen a putut fi observat în anul 1999. Anul acesta, fenomenul va avea loc în lunile ianuarie și martie, urmând ca următoarea dată să fie abia în anul 2037 (tot în lunile ianuarie și martie). Tot pe 31 ianuarie 2018 va fi și Eclipsă totală de Lună.

Fiind în semnul Leului, Luna Plină din 31 ianuarie are o influență extrem de mare asupra majorității. Zodia Leu are o simbolistică aparte. Lui i se atribuie măreția, motiv pentru care, ca semn astrologic, el transmite putere, forță, curaj, onestitate și demnitate. Leul guvernează stările sufletești și emoțiile profunde iar această Lună Plină ne reamintește că trebuie să trăim fiecare clipă la intensitate maximă.

În timp ce nativii semnelor de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) trebuie să descifreze legile Universului, ceilalți sunt nevoiți, pe parcursul producerii fenomenului astrologic, să conștientizeze care este menirea lor în viață și ce trebuie să facă mai departe.

Citește și – Cele mai norocoase zodii în ianuarie 2018

Citește și – Anul Câinelui de Pământ. Ce îți rezervă horoscopul chinezesc în 2018

Foto – 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton