În ciuda a ceea ce îţi promit unele diete, nu poţi slăbi dacă mănânci porţii uriaşe. Iată ce poţi face ca să mănânci mai puţin la mesele principale şi să ţii poftele sub control între mese.
Cum să mănânci mai puţin la mesele principale
1. Înainte de mesele principale, bea un pahar mare cu apă sau mănâncă o supă de legume. Lichidul îţi umple stomacul, iar când te aşezi la masă eşti pe jumătate sătulă.
2. Pregăteşte o masă cât mai simplă, cu unul sau maxim două feluri de mâncare. Când ai multe mâncăruri în faţă eşti tentată să “guşti” din toate şi evident consumi mai multe calorii.
3. Ai grijă să nu treacă mai mult de cinci ore între mese. Altfel glicemia scade prea mult şi foamea creşte, ceea ce înseamnă că ai toate şansele să mănânci mai mult decât ai nevoie.
4. Dormi cel puţin şapte ore pe noapte! Când eşti foarte obosită corpul tău cere mai multă mâncare fiindcă îşi caută surse de energie.
5. Mănâncă încet, punând tacâmul jos după fiecare înghiţitură şi mestecând bine mâncarea. Poate că masa va dura mai mult ca de obicei, dar cu siguranţă merită pentru că tu ai timp să-ţi savurezi mâncarea, iar corpul tău are timp să-şi dea seama că a primit suficient.
Cum ţii sub control poftele
6. Nu ţine în casă alimentele interzise. Când sunt la îndemână e foarte greu să te abţii.
7. Nu ţine în casă cantităţi mari din mâncărurile preferate! Dacă ţi-e poftă de o îngheţată, cumpără una mică şi bucură-te de ea. Dacă îţi iei o caserolă enormă, probabil că o vei mânca pe toată.
8. Când simţi că ţi-e poftă de ceva şi nu te poţi abţine, ocupă-ţi timpul cu o scurtă alergare în parc sau o plimbare cu bicicleta. Efortul fizic intens este cel mai mare duşman al poftelor.
9. Zahărul dă dependenţă la fel ca drogurile sau alcoolul, deci cu cât mănânci mai mult, cu atât mai mari şi mai dese sunt poftele de dulce. Renunţă de tot la zahăr şi vei vedea că pofta de ciocolată nu mai e la fel de mare.
10. Caută alternative mai puţin calorice la bunătăţile preferate. Dacă nu te poţi abţine de la îngheţată, fă-ţi tu una dietetică din iaurt şi fructe.
Foto: Thinkstock