Deadline-uri peste deadline-uri, stress 100% si-atatea de facut, incat simti ca doar o raita prin magazinele preferate sau o iesire la un restaurant „de fitze” te-ar putea salva.
Exista insa momente de relaxare pretioase, care trag in balanta mai mult decat o rochie noua sau „specialitatea casei” intr-un local frantuzesc. Pentru cateva ore, ia-ti barbatul de mana (si copiii sau prietenii, dupa caz) si fugiti departe de oras, intr-un loc linistit care miroase a proaspat. Meniul zilei: branza, salata si rosii, fructe debordand de sanatate. Exact de asta ai nevoie: un picnic in mijlocul naturii si o portie zdravana de dolce far niente!
Unde?
Stiu ca-ti cunosti orasul ca pe propriul buzunar, dar acum e timpul sa-i descoperi si imprejurimile! Nimic mai simplu: pune mana pe o harta si alege cea mai accesibila padure, in functie de mijlocul de transport de care dispui. Masina iti va oferi in acest caz libertate de miscare maxima.
Locuiesti in Bucuresti? Recomandarea noastra: Comuna Calugareni, loc istoric si idilic deopotriva, ar fi locul perfect pentru un picnic de familie (se afla la cca. 30 km de Capitala). Varianta comoda, desigur, o constituie un parc din apropierea casei tale sau chiar curtea din spate. In functie de timp si posibilitati, tu esti cea care decide!
Un picnic ca-n filme nu e prea greu de pregatit! Iti sugeram o patura in carouri, dintr-un material mai putin sensibil si un cos de rachita (cadoul.com, 188 lei), cat mai rezistent si incapator. Ideal e ca farfuriile, tacamurile si paharele sa fie de unica folosinta; ia cu tine si folie, pentru a proteja mancarea de insecte, in caz ca faci o mica pauza de masa.
Pentru transportul alimentelor, alege cutii de plastic de diferite marimi (IKEA, 12.9 ron setul de 17 caserole). O umbrela (cadoul.com, 29 lei) e mai mult decat utila in zilele de vara! Si, indiferent de locul de picnic pe care-l alegi, nu uita acasa spray-ul impotriva tantarilor (Autan Family, 12.5 lei).
Gimme the food…
Preparatul sandvisurilor poate fi distractiv! Alege alimente care nu se strica usor si nu sunt sensibile la caldura. Mezelurile trebuie sa fie cat mai „usoare” (de exemplu cremwursti sau salam de vara), branza poate sa fie topita sau telemea, iar legumele si fructele nu trebuie sa lipseasca din meniu. Pentru desert, incearca croissante si iaurt cu fructe (nu risca sa transporti inghetata decat daca ai si o lada frigorifica la dispozitie!). Vei observa repede ca orice fel de mancare are un gust mai bun cand esti in mijlocul naturii!
Da si nu
Spune „da” jocurilor precum badmintonul sau voleiul daca esti intr-o poienita; focul in padure, insa, e o activitate riscanta si-n plus ilegala – asa ca ai grija! Strange toate resturile intr-o punga si arunca-le intr-un loc special amenajat la iesirea din parc/padure, chiar daca asta inseamna sa le cari dupa tine o vreme. In rest, ai liber la distractie – si daca te vei simti bine, picnicul poate deveni un ritual saptamanal de detensionare.
Foto: Shutterstock
Vrei să ai tot ce îți trebuie pentru o ieșire la iarbă verde, asigură-te că bifezi totul de pe lista pentru picnic