Ştrudel cu mere și scorțișoară

.

Un desert atât de gustos că va trebui să-l prepari în fiecare zi. Familia ta îl va adora!

PORŢII: 8-10 bucăţi
PREPARARE: 30 min
coacere: 40 MIN

Ingrediente:
Pentru aluat:
►175 g margarină
►2 lingurițe oțet
►un praf sare
►300 g făină
►75 ml apă minerală
Pentru umplutură:
►500 g mere
►o linguriță scorțișoară
►4 linguri zahăr
►coaja de la o lămâie
►zeama de la o lămâie
►zahăr pudră
►frunzulițe de mentă
►1-2 linguri cuişoare

1. Se cerne făina și la mijloc se pun margarina moale, sarea, apa și oțetul. Se încorporează toate ingredientele și se obține un aluat ușor de frământat. Se înfășoară în folie și se lasă la rece.
2. Separat, se spală merele, se taie cubulețe și se călesc în tigaie în puțină margarină. Se adaugă zahărul și scorțișoara.
3. Se amestecă ușor ca să nu se zdrobească și, după ce s-au înmuiat puţin, se dau deoparte să se răcorească.
4. Între timp, se scoate aluatul, se întinde, se pun merele și se rulează cu atenție, să nu se rupă. Se așază în forma tapetată cu hârtie specială și se coace la 180°C. Se servește ornat cu mentă, zahăr pudră şi cuişoare, pentru aromă.
Încearcă şi ştrudel cu mac!
Foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton