TAGLIATELE CU LEGUME

.

O reţetă italiană, dar care va fi pe placul tuturor. Se face foarte repede!
PORȚII: 4
PREPARARE: 30 min
FIERBERE: 40 min
► Ingrediente
► 400 g tagliatele
►2 dovlecei
►2 ardei capia
►2 fire praz
►200 g măsline verzi
►o lingură pastă de roșii
►o lingură pastă de ardei
►3 lingurițe ulei de măsline
►busuioc verde
►sare grunjoasă
►piper negru măcinat

► Preparare:
1. Se fierb pastele în apă cu o linguriță de sare. Se scot și se trec prin jet de apă rece, apoi se scurg.
2. Se curăță și se spală legumele. Se dau pe răzătoare și se călesc în uleiul de măsline. Se condimentează după gust cu sare și piper. Pasta de roșii și cea de ardei se adaugă la final, apoi se dă deoparte tigaia.
3. Se taie măslinele feliuţe și se amestecă cu pastele. La final, se adaugă sosul de legume, iar dacă mai este nevoie, se pun sare și piper. Se servesc ornate cu busuioc proaspăt.
Prepară şi tagliatele cu rulouri de pui!
Foto: Thinkstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton