Când este Sfântul Andrei

.
Sfântul Andrei a fost fratele lui Simon Petru și primul dintre ucenicii Domnului Iisus Hristos. Înainte de a ajunge Apostol, Sfântul Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezatorul.

Dupa Înălțarea Domnului acesta a propovăduit cuvântul Său mai departe în lume, iar sfârșitul și l-a găsit într-un mod foarte asemenetor cu Mântuitorul Hristos, fiind răstignit lângă Corint, pe o cruce în formă de X, cu capul în jos. Forma aceasta de cruce a căpătat, ulterior, denumirea de „Crucea Sfântului Andrei”.

Când este Sfântul Andrei

Sfantul Andrei este considerat ocrotitorul românilor și este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Este o sărbătoare importantă pentru români deoarece Sfântul Andrei este cel care a adus creștinismul pe meleagurile noastre. Conform documentelor, acesta ar fi propovăduit cuvântul Domnului în Dobrogea și ar fi locuit în Constanța.

Zi liberă de Sfântul Andrei

Pentru că semnificația acestei sărbători religioase este una extrem de importantă pentru România, ziua de 30 noiembrie s-a declarat zi liberă. Sărbătoarea de Sfântul Andrei precede Ziua Națională a României care, de asemenea, este decretată zi liberă. Datele statistice arată că mai mult de jumătate de milion de români își sărbătoresc onomastica cu ocazia Sfântului Andrei.

Noaptea Sfântului Andrei

Noaptea Sfântului Andrei, adică noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, este considerată în tradiția populară o noapte magică în care Sfântul Andrei coboară și împarte hrană pentru lupi, pregătindu-i astfel pentru iarna ce urmează.

Sfântul Andrei sau Halloween-ul românesc

Legenda Sfântului Andrei spune că acesta a fost călăuzit de lupi prin ținuturile Dobrogei până la o ascunzătoare potrivită. Totodată, lupul este simbolul civilizației dacice. Astfel s-a creat o legătură între Sfântul Andrei și sărbătorirea Anului Nou dacic, conform documentelor istorice, cele două suprapunându-se. Din acest motiv, sărbătoarea Sfântului Andrei poartă cu sine o serie de simboluri precreștine și este numită „Noaptea Strigoilor” sau  „Halloween-ul românesc”, ca urmare a îmbinării lumii reale cu lumea de dincolo, cea a morților.

Traditii de sfantul andrei

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

Sarbatoarea de Sfântul Andrei este recunoscută grație tradițiilor și obiceiurilor care se practică atât ziua cât și noaptea. Astfel, în ziua de Sfântul Andrei nu este voie să se muncească pentru a nu se apropia lupii de ogradă, nu este voie să se dea cu mătura, să se pieptene, să se dea gunoiul afară din casă, să se zgârie, să se dea de pomană sau să se dea cu împrumut. Totodată, este recomandat ca oalele și cănile din casă să se întoarcă cu fundul în sus. Însă, adevăratele momente magice se petrec în noaptea de Sfântul Andrei. Pentru a se proteja de duhurile rele și strigoii care se reîntorc pe pământ, oamenii trebuie să mănânce și să se ungă cu usturoi pe corp, să pună usturoi la geam și la ușă și să astupe hornul casei. De asemenea, toate obiectele din curte care pot deveni arme de luptă trebuie strânse și puse la adăpost în casă, iar cele cu tăiș trebuie legate strans.

De ce e bine să pui o oglindă sub pernă de Sfântul Andrei?

În noaptea de Sfântul Andrei se petrec farmece și vrăjitorii, iar tradiția susține că acum este cel mai important moment din an în fetele își pot afla uristul. Dacă în noaptea de Sfântul Andrei pui 41 de boabe de grâu sub pernă și visezi că cineva ți le ia, înseamnă că anul ce vine este cu noroc în dragoste, chiar cu căsătorie. Dacă pui un pieptene și o oglindă sau busuioc sfințit sub pernă, se spune că în timpul nopții cel care îți este sortit va veni în vis. Turtuca de Andrei este un alt obicei specific acestei sărbători. Tinerele pregătesc o turtă din făină de grâu și o mănâncă, fie pe toată, fie doar jumătate și jumătate o pun sub pernă. Băiatul care va veni să le aducă apă în vis pentru a le potoli setea va fi cel sortit de destin.

Pe de altă parte, se picură două picături de ceară într-un pahar cu apă, dacă cele două se atrag, inseamna că anul următor îți vei întâlni sortitul și te va duce la altar. Cea mai înfricoșătoare dintre aceste metode de a-ți afla ursitul este cea cu două oglinzi. Acest obicei este specific nopții de Sfântul Andrei, față de cel cu busuiocul care se poate aplica și la Bobotează, și presupune să stai, la miezul nopții, goală între două oglinzi și să ții în mâini o lumânare aprinsă. Trebuie să privești intens și neclintit în oglinda din fața ta. Aceasta îți va reflecta scene din viitor și imaginea viitorului soț care apar în oglinda din spate. Este important să nu te sperii, deoarece imaginile dispărute nu vor mai reaparea.

De Sfântul Andrei se pune grâu la incolțit

Un alt obicei care este strict legat de Sfântul Andrei este punerea grâului la încolțit. Acesta se seamănă în seara de Sfântul Andrei într-un vas cu pământ și este o metodă pentru a afla cât de roditor este anul ce vine și cât de norocoasă este persoană care îl pune la încolțit. Astfel, dacă grâul va crește înalt și des, anul ce vine va fi cu spor și roade, iar persoana se va bucura de putere de muncă, noroc și sănătate.

Cine este Sfantul Andrei. Aflati povestea „ocrotitorului României”

Vezi și alte traditii de Sfantul Andrei

Cele mai frumoase mesaje de Sfantul Andrei pe care le poți trimite sărbătoriților și care sunt numele ce se sărbătoresc de Sfîntul Andrei.

Citește și – Minivacanța de 1 Decembrie 2017. Câte zile libere vom avea

Citește și – Cele patru zodii care îi țin locul lui Moș Crăciun

Sursă foto: Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton