Serviciul de mesagerie WhatsApp va permite în curând utilizatorilor săi să își transmită poziția geografică în timp real. Această funcție se numește „Location Sharing” și presupune transmiterea, respectiv vizualizarea poziției geografice cu ajutorul GPS-ului și a conexiunii la Internet.
Reprezentanții WhatsApp promit că, asemenea tuturor funcțiilor de mesagerie, partajarea locației va fi criptată de la un capăt la altul, astfel încât interceptarea acesteia nu va fi la îndemâna oricui.
Noua opțiune, care va fi disponibilă atât pe Android cât și pe iOS, va fi extrem de utilă mai ales în relația părinți – copii, cei mici putând transmite poziția geografică în timp real părinților, pentru ca aceștia să știe unde se află. Cum funcționează?
Transmiterea poziţiei poate fi realizată apăsând butonul de ataşamente şi alegând opţiunea „Location”, iar apoi „Share Live Location”. Cel care iniţiază această opţiune poate alege un interval de timp pentru care se face transmiterea în timp real a poziţiei. Poate fi vorba de 15 minute, o oră sau opt ore şi, de asemenea, există posibilitatea opririi în orice moment.
Transmiterea poziţiei în timp real este posibilă atât individual, cât şi pentru grupuri. Orice membru al unui grup îşi poate partaja poziţia astfel încât fiecare utilizator să vadă unde se află ceilalţi participanţi şi să transmită în acelaşi timp propria poziţie.