Ilie Năstase primul român care s-a întâlnit cu Hugh Hefner, părintele Playboy
Primul român care s-a întâlnit cu Hugh Hefner a fost Ilie Năstase, care a fost invitat la Mansion la începutul anilor ’70, când era un tenisman în plină glorie. După aceea, în iunie 2000, Dan-Silviu Boerescu, redactorul-șef al Playboy România, a participat la prima conferință internațională a redactorilor-șefi Playboy, care s-a desfășurat chiar la Los Angeles. Cu această ocazie, au fost invitați la Playboy Mansion, locuința lui Hefner, unde au făcut o poză de grup cu Hefner, fiecare ținând în mână un steguleț al țării respective. Erau redactori-șefi din aproximativ 25 de țări.
Hefner a dat mâna și a vorbit banalități amabile cu fiecare. Cu ocazia aceea, Dan Silviu Boerescu, precum și Mihnea Vasiliu, publisher al trustului de presă care edita Playboy, au vizitat Mansion-ul, 0 celebra casă în care Hefner locuia cu familia sa, dar în care dădea niște petreceri de pomină.
Cu cine mergea Hefner la film
În 2006, Hugh Hefner împlinea 80 de ani și și-a “francizat” cumva petrecerea de ziua lui – așa că a sărbătorit-o prin mai toate marile orașe din Europa contra 100.000 de dolari. La una dintre aceste petreceri, la cea de la Barcelona, redactorul-șef Playboy România, Dan Boerescu, a avut ocazia să-l întâlnească din nou pe Hugh Hefner. A fost singura dată când Hefner a luat parte personal la conferința de presă (de cele mai multe ori venea una dintre fetele lui) și a răspuns întrebărilor redactorilor-șefi din toată lumea.
“Discuția era foarte cordială, mi-a spus să-i spunem Hugh, să nu-i spunem „sir”, că se supără… Era foarte vioi, foarte lucid. Când mi-a venit rândul, l-am întrebat așa: „Ești născut în 1926, în același an cu marii tăi prieteni, Miles Davis și Marilyn Monroe. Ce amintiri mai puternice ai legate de ei? El a început să râdă și mi-a zâmbit cu subînțeles și a răspuns: „De Miles ăla nu îmi mai aduc aminte, dar de Marilyn pot să-ți spun că era o fată cu care-mi plăcea al naibii de mult să mă duc la film,” declară Boerescu.
“Ce e interesant este că el… se duce și acum la film cu ea, pentru că și-a cumpărat locul de veci lângă mormântul ei, dar de mult asta, de zeci de ani… La un cimitir din Hollywood. Deci Hugh Hefner va fi înmormântat chiar lângă Marilyn Monroe”, adaugă redactorul-șef Playboy România.
Marylin Monroe, prima copertă Playboy
Marilyn Monroe este cea care a făcut prima copertă Playboy, în decembrie 1953. Prima copertă a fost nenumerotată, pentru că Hugh nu știa dacă va avea succes și dacă urma să mai scoată al doilea număr.
În momentul acela, el nu o cunoștea propriu-zis pe Marilyn Monroe. Cumpărase cu 600 de dolari pozele ei nud, care fuseseră făcute pentru un calendar (posibil să nici nu fi fost difuzat vreodată) cu vreo doi ani înainte.
El și-a făcut revista ipotecându-și mobila și împrumutând bani de la maică-sa și de la prieteni. A vândut 50.000 de exemplare. Nu se aștepta că o să meargă așa de bine! După aceea a început nebunia și a dezvoltat un întreg imperiu: revistă, petreceri, televiziune, obiecte promoționale etc.
Hefner a creat și Penthouse
Interesant este că tot Hefner a creat și marca Penhouse, care după aceea a devenit concurenta Playboy. A creat-o, dar nu a protejat-o. El a avut o emisiune “Playboy Penthouse TV”, care se desfășura în mansarda Playboy TV, unde îi chema pe prietenii lui: pe Frank Sinatra, Sammy David, pe Dean Martin… Se adunau acolo, vorbeau, cântau, dansau, iar asta era o emisiune de mare succes. Dar, neprotejându-și marca, Bob Guccione a înregistrat-o el și a lansat o revistă cu acest titlu.
Lansarea Playboy în România
În primul număr al revistei, trebuia să fie un mesaj din partea lui Hugh Hefner. Când Dan Boerescu a fost la training, la Chicago, a cerut această declarație oficialilor de la Comunicare, dar aceștia i-au răspuns că nu cred că Hefner se va deranja să scrie chiar el așa ceva, dar l-au invitat pe însuși Boerescu să scrie acel mesaj, urmând să i-l arate lui Hefner pentru aprobare. Boerescu l-a scris, la trimis redacției din Chicago, care l-a trimis la Los Angeles. Mesajul a fost citit, verificat și a primit OK-ul.
Andreea Mantea este singura vedetă Playboy din România care l-a cunoscut personal pe Hefner
Andreea a ajuns la Playboy Mansion pentru a poza pentru un calendar, alături de mai multe fete care reprezentau edițiile internaționale Playboy. Acolo, fetele s-au întâlnit cu Hugh Hefner, în sensul că a venit să facă o fotografie cu ele, pentru pictorialul respectiv. Era în faimosul halat de catifea roșie, iar ele erau goale, înconjurându-l.
Primul casting Playboy în România
Pentru redactorul-șef Playboy, cele mai dragi vedete de pe copertă rămân Nicoleta Luciu și Gina Pistol. Nicoleta Luciu va rămâne vedeta iconică a Playboy România, cu cele mai multe apariții pe copertă, șase la număr. Iar Gina Pistol, este vedeta descoperită de Boerescu la primul casting Playboy.
Castingul s-a ținut la Teatrul Giulești, acolo unde Florin Călinescu avea emisiunea “Chestiunea zilei“, și a fost filmat.
În ciuda opoziției celorlalți membrii ai juriului care a organizat primul casting Playboy, care o preferau pe o chelneriță din Craiova, Dan Boerescu a ales-o pe Gina Pistol, pe care a considerat-o o Marilyn Monroe a României și cu care a colaborat excelent după aceea.
Din juriul respectiv au mai făcut parte Florin Călinescu, care avea funcția onorifică de președinte al zonei Playboy România, precum și Andrei Boncea și Mihnea Vasiliu, din partea trustului de presă care publica Playboy.