La vârsta de 10 ani, Amanda Lemmond și-a pierdut mama, care era și singurul ei părinte, din cauza unei boli necruțătoare – cancer osos. În urma tragediei, fata a ajuns la orfelinat, iar singura amintire legată de femeia care i-a dat viață era un iepuraș de pluș.
Timpul a trecut, Amanda a învins toate greutățile, dar iată că peste 23 de ani a făcut o descoperire neașteptată.
Într-o dimneață, a avut surpriza să vadă că a primit prin poștă un plic, deși nu comandase nimic.
Imediat ce l-a deschis, a izbucnit în lacrimi. Înăuntrul lui erau mai multe scrisori care fuseseră scrise de mama ei cu doar câteva zile înainte să moară. În cutie se mai aflau, de asemenea, și câteva fotografii, dar și certificatul de naștere al femeii decedate.
,,Dragă, Amanda, Îmi este tare, tare dor de tine, mai ales că nu mă pot trezi cu tine în fiecare dimineață. Tu ai o lumină foarte puternică în tine care strălucește ca o stea; să nu renunți la ea niciodată, copilașul meu. Ești cea mai curajoasă fetiță pe care am cunoscut-o vreodată. Te iubesc mult de tot. Te rog să continui să zâmbești”, a putut citi Amanda într-una dintre scrisori.
Toate aceste lucruri au fost scoase la iveală după ce un executor a dispus eliberarea casei în care a locuit împreună cu mama ei. Documentele au fost găsite și trimise Amandei drept amintire. Ea speră să poată digitaliza scrisorile și să pună copiile originale într-un album, pe care să îl poată împărtăși cu familia.