Despre povestea lor de iubire s-a scris mult, însă ce a rămas ascuns este cadrul idilic în care Emmanuel Macron și Brigitte Trogneux și-au unit destinele pe 20 octombrie 2007.
În urmă cu zece ani, actualul cuplu de la Elysée a făcut nunta în oraşul Touquet, din regiunea Pas-de-Calais, acolo unde locuiau cei doi. I-a avut drept martori de cununie pe profesorul lui Macron de Economie, Marc Ferracci, şi pe afaceristul Henry Hermand, care declara înainte de trecerea lui în nefiinţă din 2016 că „Emmanuel nu a luat niciodată o decizie importantă fără să vorbească cu mine”.
La ceremonie au participat, pe lângă cei doi martori, toţi cei apropiaţi şi familiile lor, iar momentul a fost filmat. Așadar, avem ocazia să-i vedem pe Brigitte şi pe Emmanuel în haine de mire şi mireasă, spunând „Da!” în faţa ofiţerului de stare civilă.
Iată video-ul surprins în ziua nunții lui Emmanuel Macron cu Brigitte Trogneux:
Reamintim că relația a început după ce Macron a jucat în piesele de teatru ale lui Trogneux, la o școală privată din Amiens, nordul Franței. La acel moment Briggite era căsătorită, cu trei copii și se ocupa de clubul de teatru unde Macron era membru. Între timp, aceasta a divorțat și s-a mutat în capitala franceză pentru a fi aproape de iubitul său.