Horia Brenciu a acordat recent un interviu pentru „Adevărul Live”, unde a vorbit despre proiectele sale profesionale, dar și despre viața de familie, care are un rol foarte important pentru el.
În relația cu copiii lui, Brenciu se caracterizează „un sclav asumat”, care le face toate poftele, mai ales că timpul petrecut cu ei este serios restricționat de obligațiile profesionale.
„Acasă nu eşti energic pentru că vin copiii care sunt energici. Acasă eşti ascultător, ţi se spune că trebuie să faci: „Vreau aia, vreau aia”. Acasă eşti sclav asumat. Acasă eşti omul care face poftele tuturor copiilor, eşti omul care vine în căsuţa copiilor şi stă înghesuit într-un colţ în timp ce Mina pregăteşte un ceai în nişte ceşcuţe goale şi îmi dă să gust din când în când, şi Toma vine şi îmi spune „Am mângâiat-o pe Aida” – noi avem 4 pisici şi 4 copii” , a declarat artistul.
Chestiunea energiei nu are de a face cu vârsta pe care o ai. Încerc să pun asta în aplicare în fiecare zi, neforţat, firesc şi natural”, a adăugat el
În vârstă de 45 de ani, Horia Brenciu este căsătorit cu producătoarea de televiziune Alice Dumitrescu și au patru copii – o fetiță pe nume Mina, născută în noiembrie 2012, un băiețel adoptat, Toma, în vârstă de 3 ani și două fiice vitrege, Andreea și Marie, pe care Alice le are dintr-o relație anterioară.