Are 9 ani și și-a convins părinții să devină vegetarieni. Imagini de colecție cu una dintre cele mai frumoase familii de vedete

.
„De două luni nu mai mâncăm carne”, a scris Ioana Ginghină pe blogul ei. „Da, toată familia. Ruxandra ne-a convins să nu mai fim «canibali», cum ne spune ea”, le-a povestit actrița fanilor.

Mai mult, nici în pauzele de la filmările pentru „O grămadă de caramele”, proiect care va începe în această toamnă la Happy Channel, Ioana Ginghină nu a mai mâncat carne.

Luna aceasta, Ruxandra, fiica Ioanei Ginghină și a lui Alexandru Papadopol, a împlinit 9 ani, iar de anul trecut a hotărât să scoată carnea definitiv din meniul ei. Astfel, de mai bine de un an, actrița a încercat să-i asigure Ruxandrei o alimentație specifică, pe care cu timpul a adoptat-o atât ea, cât și soțul ei.

Dacă acum Ruxandra își motivează părinții să ia decizii importante pentru întreaga lor familie, în urmă cu nouă ani, în noiembrie 2008, ea apărea pe coperta revistei Unica.

Ioana Ginghina pe coperta revistei Unica in noiembrie 2008

Avea trei luni și era un bebeluș adorabil. Iată câteva fotografii de colecție cu Ioana Ginghină, Alexandru Papadopol și micuța Ruxandra, de acum nouă ani.

Foto: Marius Bărăgan

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton