Mare parte din viaţă ne-o petrecem la serviciu. Dacă ceea ce faci nu-ţi place, cu siguranţă randamentul îţi va scădea, vei fi stresată şi toate aceste lucruri îţi vor dăuna…
… atât fizic, cât şi carierei. La fel de important ca acest sentiment este şi aspectul financiar.
Dacă venitul nu-ţi ajunge pentru supravieţuire, cu siguranţă vei fi frustrată şi consecinţele sunt aceleaşi ca şi în cazul în care nu-ţi place ceea ce faci. Te-ai gândit vreodată foarte profund la aceste două ipoteze atunci când ai ales un job?
„Ideal pentru fiecare dintre noi este să găsească jobul care îmbină ambele aspecte. Este foarte important ca un angajat să aibă un job care îi place, dar care îi oferă şi confortul financiar necesar”, explică psihologul Elena Dumitru.
Experţii cred că orice angajat am întreba ce tip de job preferă, acesta ar prefera ambele variante, atât bine plătit cât şi ceva pe care într-adevăr să îi placă să îl facă. „În această situaţie, cu cât facem ceea ce ne place, cu atât performanţele sunt mai ridicate şi apare şi dorinţa de a fi mai bine plătiţi pentru îmbunătăţirea activităţii şi a implicării în proiectele companiei”, mai s spune psihologul.
Lipsa integrării în colectiv aduce frustrări
Dacă ai un job bine plătit însă nu te poţi integra în colectiv sau simţi că ritmul de lucru, politicile şi cultura companiei îţi îngrădesc libertatea de decizie sau de mişcare pe care ţi-o doreşti, mai devreme sau mai tarziu vei sfârşi prin a fi frustrată de acel job şi a căuta cu orice preţ o ieşire.
În cele mai multe cazuri, cei care sunt în astfel de situaţii, au un job care le aduce multe satisfacţii sufleteşti, dar financiare, mai puţin. De aceea ei aleg calea unui job bine plătit, în detrimentul activităţii pe care o fac cu plăcere.
Există foarte mulţi absolvenţi de limbi străine sau chimie, care nu ar alege niciodată calea profesoratului pentru că este prost plătit, deşi pentru mulţi a fost visul copilăriei să stea într-o sală de clasă şi să îi înveţe pe ceilalţi, explică psihologul.
Criterii: compatibilitatea şi remunerarea
De obicei, atunci când suntem în postura de a ne căuta un job, fie lucrăm deja de o perioadă prea mare de timp într-un anumit domeniu, fie am schimbat traiectoria profesională către altceva.
„Primul criteriu în alegerea jobului este să ţii cont dacă ştii să-ţi faci treaba şi dacă ai competenţe pentru jobul respectiv. Dacă mediul profesional nu este bun, compania nu este potrivită pentru tine, nu ai de ce să te duci acolo”, consideră Elena Dumitru.
Al doilea criteriu ar trebui să fie cel al remunerării, continuă aceasta. „Contează mult să ştii de la interviu dacă există un sistem prin care compania te plăteşte mai mult dacă munceşti mai mult, dacă are polititici salariale de personal şi dacă există planuri de avansare în carieră”.
Joburi de compromis doar pentru perioade scurte
Alegerea dintre un loc de muncă la care mergem cu plăcere şi unul la care singura plăcere este salariul, depinde de confortul nostru emoţional, financiar sau profesional.
Pentru alegere, nu există un moment general valabil pentru toate categoriile de persoane. Unii o fac la început de carieră, alţii deja au consolidat o carieră, însă îşi doresc o schimbare majoră şi au curajul să o facă. Prin urmare, momentul depinde de fiecare persoană în parte.
Mai devreme sau mai tarziu această alegere îşi va arăta roadele. Toate bune şi frumoase, atâta timp cât ne putem acoperi nevoile. De aceea, există foarte multe persoane care aleg joburi de compromis în care nu se regăsesc însă care le acoperă nevoile.
Ideal ar fi ca şi acest job de compromis să fie pe o perioadă scurtă de timp şi să ne îndreptăm repede către ceea ce ne place de fapt. O alternativă la jobul de compromis este antreprenoriatul. Este caracteristic celor care îşi doresc cu tot dinadinsul să facă ceea ce le place.