Cine a citit „Diavolul se îmbracă de la Prada” și a urmărit documentarul „Numărul de septembrie/ The September Issue” și-a format, probabil, o idee despre cât de dificil este să lucrezi alături de Anna Wintour, redactorul-șef al revistei Vogue SUA.
Considerată autoritatea supremă în industria modei, Anna își exprimă aprobarea pentru munca angajaților Vogue printr-un cod secret. Nu, nu le zâmbește și nici măcar nu le vorbește în față, ci le trimite un mesaj scris din doar patru litere: „AWOK”. În ciuda scurtimii lui, acest mesaj este deosebit de valoros pentru subalternii Annei Wintour.
„AWOK” este abrevierea de la „Anna Wintour OK” și reprezintă cea mai înaltă formă de apreciere a Annei pentru subalternii ei și pe care o scrie cu mâna ei pe colţul foii de hârtie ce i-a fost prezentat pentru verificare.
Acest amănunt a fost dezvăluit de către Chioma Nnadi, directorul de modă al publicației, cu ocazia aniversării de 125 de ani a ediției americane.
Pe lângă „AWOK”, Chioma precizează că există și alte răspunsuri din partea Annei, mai puțin flatante. Acestea include „Mai încearcă”, „Nu” sau durerosul „Plictisitor”.
Nu în ultimul rând, sfatul angajaților săi este că dacă ajungi vreodată să lucrezi alături de Anna, trebuie să te abții să fii de acord cu ea legat de absolut orice. Annei nu îi plac persoanele care nu îşi spun părerea de teamă să nu fie contrazise. Dimpotrivă, preferă să lucreze alături de cineva alături de care poate să aibă discuţii, polemici şi care au un punct de vedere propriu legat de revistă.