Vacanță cu peripeții pentru Ioana Ginghină

.
Actrița Ioana Ginghină și-a petrecut două săptămâni de vacanță în Grecia, alături de familie, pe brațul Kassandra din Halkidiki. Vacanța vedetei de la Happy Channel a început cu o sperietură, deoarece atât ea, cât și fetița ei, Ruxandra (9 ani), și soțul ei, actorul Alexandru Papadopol, au fost înțepați de arici de mare.

„De mică merg la mare și în viața mea nu am purtat încălțări când am intrat în apă, dar uite că niciodată nu e prea târziu. Eu m-am aventurat ce-i drept prima, am intrat în apă, am simțit o mică durere, dar m-am gândit că m-am lovit într-o piatră, însă când m-am uitat la picior, aveam vreo 11 înțepături de arici. M-am speriat îngrozitor! Când am ajuns la hotel, l-am sunat imediat pe doctorul de familie, să vedem ce se poate face și care sunt pericolele. Am observat că și Alexandru avea două înțepături, iar Ruxandra avea patru. Doctorul ne-a recomandat să folosim un antialergic.

ioana ginghina vacanta in grecia

Ideea este că eu mă gândeam că trebuie să-mi scot țepii sau că trebuie să merg neapărat la doctor, dar am aflat că organismul le elimină singur. Sincer, m-am panicat puțin pentru că dacă intri pe internet, găsești tot felul de povești, de aceea am vrut să spun și varianta mea, pentru că acolo scrie că poți să faci spasme, că există risc de șoc anafilactic. Ne-am dus apoi să ne cumpărăm niște încălțări specifice, nu am mai intrat desculți în apă“, a povestit Ioana Ginghină.

ioana ginghina si fiica ei, ruxandra, in vacanta in grecia

Actrița a adaugat că preferă vacanțele liniștite, în familie, cu program de voie. „Am fost pe Brațul Kassandra, în Afitos, un orășel care este și monument istoric, și am îmbinat așa plaja și relaxarea cu puține vizite. În general, mergem în familie, pentru că ne dorim ca vacanțele să fie cât mai relaxante și putem să ne facem programul cum vrem, când vrem, să nu ținem cont de alte persoane, care vor să facă altceva. Când mergi în grup, trebuie să te supui grupului(…) Ne trezeam, mergeam la plajă, stăteam toată ziua pe plajă, apoi pauza de masa, după care ne întorceam iar la plajă. Am fost și cu barca și ne-am plimbat în diferite golfulețe, în altă zi, am fost într-o excursie în jurul muntelui Athos. Am încercat să fie totul cât mai variat. ”, a mai spus ea.

ioana ginghina si sotul ei, alexandru papadopol, in vacanta in grecia

Din această toamnă, Ioana Ginghină va apărea în noul serial de la Happy Channel, „O grămadă de caramele“, în care mai joacă Andreea Ibacka, Doinița Oancea, Alina Chivulescu și alții.

Citește și – Valentin Butnaru va prezenta quiz-show-ul “The Wall”

Citește și – Ramona Bădescu, din nou singură

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton