Spânzurându-se, artistul Chester Bennington (solistul de la Linkin Park) a ales să-și încheie, cum se spune, socotelile cu viața, la patruzeci și unu de ani. Moartea a fost totuși partea cea mai ușoară pentru muzician, căci, murind, s-a trezit în gura specialiștilor de pretutindeni în depresie-alcoolism-droguri-lașitate-și-orice-altceva. Iar țara noastră abundă în dumnealor. Oho!
Atât așteptau specialiștii pentru a se exprima la obiect. Nu l-a mai scos nimeni pe bietul Bennington din gura lor. L-au tocat mărunt, mărunt, socotindu-l un nebun, un iresponsabil, și tot așa. A lăsat copilașii pe drumuri… Atât pot ei.
Nuanțele? Sunt excluse. Nu e voie cu nuanțe în apropierea celor care nu cunosc slăbiciunea omnească. Stăpâni pe ei înșiși, nestrăbătuți vreodată de îndoieli, specialiștii noștri au decretat: depresia nu este o boală. Nu, domnule, depresia e un moft, iar cine moare de la atâta lucru este, neîndoielnic, un ratat. Cu cât mai vehement corul celor cu părere, cu atât mai neobservată realitatea că exprimacilor le lipsește opera, în orice domeniu.
Ceva tot se poate învăța și din lecția acestui suicid: prostia se manifestă consecvent. În toate temele care presupun înțelegerea celuilalt, empatie, și o minimă disponibilitate la efort sufletesc, proștii sunt fermi! Nimic nu îi înduplecă. Păi, cum, domnule? Neputând pricepe complexitatea naturii umane devarsă asupra celor vii și celor morți tone de invective de divizia B.
Moartea lui Chester Bennington vine să încheie o carieră în care depresia a fost analizată și expusă în toată oribila ei gravitate. Linkin Park ne lasă albume întregi care vorbesc despre fragilitatea omului. Dar, din păcate, proștii nu sunt fragili. Ei sunt puternici, ei sunt verzi, și calcă peste cadavre, dezgustător încolonați înainte-marș!, către același neant.
Chester Bennington a fost un om chinuit de câțiva demoni, iar moartea amicului dumisale, Chris Cornell, l-a dus și mai aproape de deznodământ. Dar, așa cum știm de la un alt poet, care și el și-a încheiat repede moartea, sunt oameni pentru care nu există alt drum. Chester Bennington era unul dintre ei, și această afacere este atât de personală încât nu ne privește.
Ultima alegere a unui om este atât de inimă, încât nu este doar prostie, este o barbarie să o comentezi de pe poziții de superioritate morală. Bineînțeles că proștii au și acest ascendent : nu le e rușine. Dacă ar avea obraz, li s-ar cuveni bătut.