(P) Vacanța ideală pe plajă în mijlocul naturii, în Corfu

.
Situată foarte aproape de coasta albaneză, pe litoralul Mării Ionice, insula Corfu este una dintre cele mai apreciate destinații europene de vacanță. Renumită pentru ale sale peisaje naturale luxuriante cu pitorești sate, plaje spectaculoase, printre cele mai frumoase din Mediterană, precum și o ofertă bogată de atracții istorice, religioase și culturale, Corfu este locul de care te îndrăgostești la prima vedere.

Distracție pe nisipul fierbinte al plajelor idilice

Scăldate de apele curate ale Mării Ionice și înconjurate de o abundență de vegetație, plajele spectaculoase din Corfu atrag vizitatorii din toate colțurile lumii. Descoperă Paleokastritsa, cea mai faimoasă stațiune de pe plajă, cunoscută pentru apele răcoroase, precum și Agios Gordis, Glyfada sau Myrtiotissa, stațiuni liniștite organizate cu hoteluri, centre de sporturi nautice, baruri și restaurante.

În pitorescul oraș Paleokastritsa, care înseamnă „cetate veche”, mărturisind existența unui astfel de castel pe o peșteră stâncoasă, unde se află acum Mănăstirea Fecioarei Maria, te așteaptă șase plaje cu nisip și pietriș, înconjurate de bogate păduri de măslini.  Localitatea își mai păstrează încă farmecul și caracterul tradițional, oferind în același timp numeroase atracții cosmopolite, pentru a acoperi toate nevoile vizitatorilor.

O altă stațiune foarte populară în Corfu este Agios Gordis, care a luat numele de la biserică situată în centrul plajei, înconjurată de munți acoperiți de verdeață, plantații de măslini și podgorii. Plaja mărginită de impresionanta stâncă Ortolithi, ce iese din mare, este preferată de părinți cu copii, iar facilitățile disponibile, șezlonguri, umbreluțe și echipamente pentru sporturi acvatice, sunt potrivite și pentru cei mici, și pentru cei mari.

Capitală cu influențe venețiene și britanice

Cu o vedere uimitoare asupra apelor turcoaz azurii ale Mării Ionice, Corfu Town, capitala insulei, situată pe un promontoriu falnic, este dominată de două cetăți robuste, iar centrul său istoric, un sit al Patrimoniului Mondiul UNESCO, este plin de construcții ridicate în stil arhitectural italian, cu balcoane din fier forjat și acoperișuri de teracotă, ca urmare a perioadei petrecute sub stăpânirea venețienilor. Mai târziu, Corfu a petrecut o perioadă și sub comandă britanică, adăugând și alte câteva particularități patrimoniului său cultural.

Cea mai impunătoare atracție, atunci când este văzută dinspre mare, magnifica Cetate, construită de venețieni în anul 1546 pe situl unui vechi castel, poate fi accesată de pe Esplanadă printr-un pod cu o adâncime de 15 metri și o lățime de până la 40 metri. În interiorul cetății se găsește o mică biserică, ridicată în secolul XIX, în stilul unui templu doric, iar din cel mai înalt punct, marcat printr-un far, te vei putea bucura de vederi spectaculoase asupra orașului, iar la est, de-a lungul mării, vei vedea Albania.

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Corfu

Hotel Bintzan Inn 3*tarife de la 345,50 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro  sau la telefon 021.270.00.99.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton