A fost diagnosticată cu cancer, dar ce a făcut băiețelul ei de 9 ani a cutremurat o lume întreagă

.
Tracey Sullivan, o femeie în vârstă de 27 de ani din Los Angeles, își creștea singură băiețelul în vârstă de 9 ani, după ce tatăl copilului i-a părăsit. Mama și copilul erau cei mai buni prieteni, însă viața lor a luat o întorsătură neașteptată în momentul în care Tracey a fost diagnosticată cu cancer pancreatic.

În ciuda tratamentelor la care a fost supusă, boala a continuat să se dezvolte. După cinci luni, medicii i-au spus tinerei femei că nu mai pot face nimic pentru ea și că nu mai are mult de trăit. Tracey a decis, astfel, să îl lase  pe micuțul Logan în grija surorii ei.

Într-o zi, înainte de a merge la spital la mama să, mătușa băiatului a trecut pe la copil să vadă ce face. Nu l-a găsit atunci când a intrat în camera, dar a văzut o scrisoare așezată pe masă. Iată ce îi scrisese băiatul mamei lui:

„Dragă mami,

Supereroul meu, regina mea, dragostea mea. Vreau să îți spun că nu regret să te văd bolnavă, pentru că vreau doar să te îmbrățișez și să îți spun cât de mult te iubesc. Sună distractiv să-mi spui că voi deveni curând un X-Men, atâta timp cât nu voi fi trist.

L-am întrebat pe profesorul meu ce este cancerul și el mi-a răspuns că este o boală care poate ucide ușor o persoană și că Dumnezeu o cheamă adesea în cer atunci când nu mai este nimic de făcut, o transformă în înger și îi spune să aibă grijă de oamenii pe care i-a iubit aici pe Pământ.

Cred că Dumnezeu vrea deja să fii un înger, deși simt că e un pic egoist, deoarece încă nu ți-ai îndeplinit multe dintre promisiunile pe care mi le-ai făcut: să mă duci la Disneyland, să mergem la schi, sau să vizităm castelul lui Harry Potter. Oricum, cred că ai fost cel mai bun supererou al meu, am făcut o echipă minunată și de aceea, astăzi am decis să merg cu tine. 

Mă urc pe vârful navei care mă ține aici, și dacă aici m-a lăsat mătușa mea, apoi îmi iau zborul și mă duc să te văd. Știu că vei veni în curând, așa că vreau să-i spun lui Dumnezeu că trebuie să pregătim soldații îngeri pentru a te primi.

Te iubesc atât de mult și te voi iubi mereu. Nu mai plânge și grăbește-te, te voi aștepta aici, într-un mic colț de cer, pentru a avea grijă de alți oameni.

Te iubesc,
Logan”

Copilul s-a aruncat de la etaj, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. La trei ore distanță, mama lui Logan a murit și ea răpusă de cancer.

Citește și – “Această fetiță a murit demult. Dar ce mi-a zis, n-o sa uit niciodată”

Citește și – De ce e copilul dependent de mamă?

Foto – Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton