Audiţiile X Factor: Oltenii se întâlnesc vineri cu Răzvan şi Dani la Craiova

.

Un premiu in valoare de 200.000 de euro îl aşteaptă şi în acest sezon pe viitorul câştigător X Factor.
Drumul spre celebritate al următorului super star al României începe vineri, la Craiova. Au mai rămas două zile până când caravana X Factor ajunge în Oltenia, unde Razvan şi Dani, gazdele show-ului, vor fi alaturi de concurenţi cu încurajări şi vorbe potrivite să-i facă să îşi învingă emoţiile, atât pe ei, cât şi pe cei ce îi vor însoţi. Pe lângă şansa de a deveni celebri, concurenţii au şi o miză materială consistentă.
Din toamnă, X Factor revine la Antena 1 cu un nou sezon în care concurenţii vor ridica show-ul la puterea X. Căutările factorului X încep pe 15 iunie în Oltenia, când Răzvan şi Dani îi vor aştepta la Universitatea din Craiova pe românii care au încredere în forţele proprii, au factorul curaj, voce şi charismă, transmit emoţie şi sunt capabili să facă show. Răzvan şi Dani îi vor ajuta pe olteni să scape de trac, îi vor încuraja şi binedispune, le vor asculta poveştile şi le vor spune că întotdeauna există o a doua şansă acelora dintre ei care poate nu vor convinge de această dată.
În acest an, caravana X Factor va trece prin şase oraşe. După Craiova, urmează pe lista opririlor Sibiul, locul în care pe 18 iunie toţi cei care cred ca au factorul X sunt aşteptaţi la audiţii, la Hotelul Apollo Hermannstadt.
De pe harta X Factor nu putea lipsi oraşul de suflet al lui Răzvan şi Dani, locul în care se simt mereu „acasă”. Pe 21 iunie, prezentatorii X Factor se vor afla la Timişoara, la hotelul Boavista, acolo unde sunt siguri că vor găsi o mulţime de români talentaţi. Anul trecut Timişoara s-a remarcat cu voci extraordinare printre care cele ale Dianei Hetea, Irinei Florea sau ale copiiilor de la Duo Voice.
Mai departe, călătoria prin ţară continuă cu o oprire la Cluj, pe 24 iunie la Cluj Arena, pentru ca pe 27 iunie caravana X Factor sa ajungă în Moldova, în Piaţa Stefan cel Mare, la Palas Iaşi. Prima etapă a audiţiilor se va încheia la Bucureşti, pe 1 iulie, la Palatul Naţional al Copiilor.
În această toamnă Antena 1 aduce un nou sezon X Factor. În 2011, X Factor România nu a fost doar o desfăşurare incredibilă de forţe, ci şi show-ul cu cel mai mare premiu din istoria televiziunii din ţara noastră: 200.000 de euro. X Factor le oferă românilor talentaţi, care au voce, prezenţă scenică, curajul de a se face remarcaţi, puterea de a transmite emoţie şi a face show pe scenă, oportunitatea de a-şi schimba vieţile, dar şi un substanţial premiu.
Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton