Cum e viața atunci când, dintr-un motiv sau altul, ești mamă singură? Mai este loc de dating atunci când ești ocupată până peste cap cu creșterea copiilor? Cum „acomodezi“ un nou partener în viața ta, în care copiii sunt pe primul loc? Și cum reacționezi dacă partenerul tău este, la rândul lui, tată? (de Vera Damian)
Mai e o oră până la întâlnire, machiajul e perfect, rochia nouă, pantofii, desigur, cu toc, așa cum nu am mai purtat de multă vreme, sper să rezist pe tocurile astea după ce mi-am început ziua de la 6 dimineața, pregătind două mic dejunuri și două gustări, făcând apoi un drum până la școală și altul până la grădiniță, o vizită la piață, una la farmacie și una la supermarket, la fix ca să ajung înapoi acasă la 9, ora la care se trezesc unii, ca să strâng dezastrul din casă, să fac un duș și să fug la birou, nici nu știu cum a trecut timpul până la 4, când am zbughit-o din nou către școală și grădiniță, cu o scurtă oprire la supermarket, că uitasem total de lapte, și la librărie, că fetița nu mai are acuarele, și uite că până la 6 am reușit să mă spăl pe cap și să mă machiez.
Mai e, așadar, doar o oră până la întâlnire, sper să se descurce bona și să nu-mi dea niciun telefon până la 9, că ar fi cam penibil să fiu într-un moment romantic cu tipul ăsta și să mă trezesc că trebuie să dau indicații prin telefon despre piureul de seară sau tema la mate. Nu că nu mi s-ar mai fi întâmplat. Sunt aproape gata, arăt chiar OK, îmi spun încercând să mă încurajez, nici nu s-ar zice că am 37 de ani și doi copii pe care îi cresc singură de aproape trei ani – mă rog, nu chiar singură, ci cu un fost soț care mai mult îmi face probleme.
Și deodată, în micul moment de autoadmirație, mă pocnește gândul cumplit că siropul de tuse e pe terminate, nu pot pleca fără să las sirop de tuse, așa că înhaț poșeta și zbor către farmacie, cer siropul și, cât aștept, primesc un mesaj de la bărbatul cu care urmează să mă întâlnesc, „de-abia aștept să te văd, știi ce ți-aș face?“, vă costă 29 de lei și 99 de bănuți, spune voioasă farmacista, nu înțeleg nimic, „ce?“, răspund repede la SMS, ca să scap, și plătesc siropul, în timp ce înghesui restul în portofel primesc un mesaj care mă face să roșesc, la naiba, ce-mi trebuie mie întâlniri în viața asta și așa destul de complicată, oricum totul se poate prăbuși din clipă-n clipă dacă bona nu se descurcă și va trebui să mă întorc înainte să-i sucesc mințile definitiv tipului care oricum peste două zile pleacă înapoi în țara de unde-a venit și totul se va sfârși cu niște mesaje stinghere pe WhatsApp.
Înapoi acasă, las siropul, le spun la revedere copiilor care mă privesc suspect, „unde pleci?, mă întreabă fetița, iar eu mint cu nonșalanță în timp ce ies pe ușă, simțindu-mă ca în liceu când o mințeam pe mama că mă duc să învăț la o colegă și, de fapt, mergeam la discotecă. Ne sărutăm în taxi tot drumul, uit pentru câteva momente de siropul de tuse, de acuarele, școli și grădinițe, cele trei ore trec ca un vis, mă strecor înapoi în casă pe întuneric, copiii dorm, bona își așteaptă banii, puțin supărată că am întârziat, mâine e încă o zi și o iau de la capăt.