Capitala Suediei este unul dintre cele mai vizitate oraşe ale Scandinaviei. Compusă din nu mai puţin de 14 insule, unite printr-o reţea complexă de poduri, nu-i de mirare că i se mai spune şi „Veneţia Nordului”
Oraş regal, Stockholm impresionează pe oricine îi trece pragul. Un fermecător oraş vechi, dar şi un oraş al contrastelor. Centrul vechi (Gamla Stan), căruia i se mai spune “oraşul dintre poduri”, este renumit pentru piaţa centrală, Stortorget, unde în anul 1520 au fost decapitaţi peste 100 de nobili şi clerici de către regele danez, Christian II. Azi, ţara este condusă de regele Carl Gustav XVI şi regina Sylvia, care locuiesc la palatul Drottningholm, în afara oraşului. Palatul regal din centrul vechi reprezintă reşedinţa oficială regală şi locul unde îşi desfăşoară activitatea regele. În fiecare miercuri, sâmbătă şi duminică garda regală se schimbă cu mult fast, spre deliciul turiştilor.
Muzee pe gustul tuturor
Unul dintre cele mai vizitate muzee este Vasa, unde este expusă carcasa unei uriaşe corăbii de război. Nava a eşuat chiar în ziua lansării, în anul 1628, şi a fost recuperată aproximativ 300 de ani mai târziu. Este adăpostită de insula Djurgården, care în trecut era folosit ca domeniu regal de vânătoare. La Muzeul de Artă Modernă sunt expuse opere semnate de Picasso, Georges Braques şi alţi artişti faimoşi. În mod normal, intrarea este liberă, doar pentru unele expoziţii temporare trebuie să plăteşti.
Fermecător şi unic
Cam asta ar fi descrierea succintă a cartierului Södermalm, zona unde vei găsi o mulţime de buticuri neobişnuite, interesante şi contemporane. La prânz, îţi recomandăm un smorgasbord, renumitul bufet suedez. Vei plăti un preţ fix şi vei putea mânca după pofta inimii, alegând dintr-o varietate de feluri: hering, somon, carne de ren, coaste de porc, chiftele suedeze, servite cu legume şi diverse sosuri.
Brrr…
Popularele baruri de gheaţă reprezintă o „specialitate” suedeză, unde te poţi delecta cu o ciocolată caldă într-un mediu… răcoros. Există chiar un icebar, deschis pe tot parcursul anului. Temperatura din interior este de -5 Celsius, tot interiorul fiind făcut din gheaţă (până şi paharele!). La intrare, vei primi un echipament special, compus dintr-o pelerină îmblănită şi o pereche de mănuşi.