Nimeni din familia regală nu îşi doreşte tronul. Interviu unic cu prinţul Harry

.
Într-un interviu extraordinar acordat unei publicaţii britanice, prinţul Harry a vorbit despre viitorul monarhiei în ţara lui, dar şi-a amintit şi despre înmormântarea mamei sale, prinţesa Diana.

La 32 de ani, Harry şi-a amintit cum, la 12 ani, a fost obligat de familie sa meargă în spatele sicriului mamei sale, în timp ce mii de oameni priveau de pe marginea străzii, iar milioane de telespectatori vedeau totul la televizor. „Niciun copil nu ar trebui obligat să facă asta”, a spus Harry. El a completat că, probabil, în ziua de azi, aşa ceva nu s-ar mai întâmpla.

„Abia îmi murise mama şi eu a trebuit să merg în spatele sicriului, am mers mult pe jos, înconjurat de mii de oameni, în timp ce alte milioane de oameni mă vedeau la televizor”, a mai spus Harry. Vorbind despre mama lui, tânărul a menţionat că îi este recunoscător pentru că l-a învăţat cât de important e să ai o viaţă normală. Faţă de alţi membri ai familiei regale, Harry îşi face singur cumpărăturile. El a mai spus că mulţi ar fi uimiţi să afle ce vieţi normale duc el şi William.

Cât despre viitorul monarhiei, se pare că nici prinţul Charles, nici William, nu sunt nerăbdători să primească titlul de rege. Iar Harry a menţionat nu de puţine ori că nici el nu îşi doreşte tronul.

Chiar şi aşa, membrii familiei regale îşi vor face datoria faţă de ţara lor.

„Este cineva în familia regală care vrea să fie rege sau regină? Nu cred, dar la momentul potrivit o să ne facem datoria”, au fost cuvintele lui Harry.

Prinul de 32 de ani este al cincilea în ordine succesiunii la tron, dupa prinţul Charles, tatăl lui, prinţul William, fratele lui mai mare, prinţul George, nepotul lui, şi prinţesa Charlotte, nepoata lui.

Conform zvonurilor, însă, se pare că Charles va refuza titlul de rege, iar după moartea reginei Elisabeta, tronul Marii Britanii va fi preluat de William.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton