Răzvan Mazilu: „Închide ochii, ascultă-ţi sufletul şi mişcă-te aşa cum te inspiră muzica”

19.05.2017, 10:36. Actualizat 19.05.2017, 10:58

De curând, dansatorul şi coregraful Răzvan Mazilu dansează şi între copertele unei cărţi. Semnată de jurnalistă Sanda Vişan, „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” este o "fotografie” dinamică a artistului, construită din construită din observaţiile şi retrospectivele autoarei, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici şi interviuri, fotografii din spectacole, dar şi din mărturiile altor artişti şi personalităţi culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoş Galgoţiu şi mulţi

alţii.

Cum s-a născut această carte? A fost ideea Sandei Vişan? Aveaţi deja o „poveste” împreună?
A fost ideea Sandei Vişan, iar eu m-am speriat un pic, la început: aveam senzaţia că astfel de mărturisiri se scriu doar la final de carieră, cînd un artist împărtăşeşte din experienţa şi aventurile lui artistice. Apoi mi-am amintit că eu am început să dansez de la 3 ani, şi că dansez pe scenele profesioniste din anii ’90, şi că timpul unui dansator se măsoară altfel, fiind nedrept de scurt şi condensat, şi mi-am amintit rapid că montez spectacole tot din anii ’90, şi că, de cîţiva ani, merg pe drumul anevoios, dar minunat, al musicalului, un gen care acum se naşte la noi, şi că asta poate că trebuie consemnat. Şi atunci i-am spus DA Sandei Vişan şi Editurii Nemira.

Un capitol impresionant sunt amintirile tale din copilărie şi din perioada comunistă. Cum te-au modelat şi ce rol au avut acele vremuri în evoluţia ta artistică?
Rolul de formare, un rol extrem de important, capital, atît timp cît copilăria şi adolescenţa sunt etape care modelează destinul unui artist, al unui om. Cu momente amestecate de revelaţii şi dezamăgiri, de fericire şi cădere în gol, de speranţa, ambiţie şi credinţă. Credinţa că ceea ce e al tău e pus deoparte, că trebuie să munceşti, ca artist, dincolo de talentul pe care ţi-l dă Cineva-acolo-sus-care-te iubeşte. Mă bucur că am prins şi perioada comunistă – deşi a fost extrem de grea supravieţuirea – şi anii liberi şi plini de speranţă de după Revoluţie, şi vremurile acestea ciudate în care trăim.

Vorbeşti mult despre cum te-ai simţit „diferit”. Cum te simţi acum, în ce fel foloseşti acest „a fi diferit” în creaţia ta?
Mă simţeam diferit într-o societate care uniformiza, care anula personalitatea, care ne voia pe toţi la fel. Dar mă simt şi acum … diferit, într-un fel, pentru că fac evenimente artistice care par împotriva trendului, împotriva modelor, şi nu mai am nicio problemă în a-mi afirma paradoxurile, sensibilitatea, crezul meu artistic. Voi continua, deci, să montez spectacole de musical într-un sistem, într-un peisaj artistic ce pare că nu încurajează această complexă formă de teatru. Publicul, însă, este cel care iubeşte şi are mare nevoie de musical, iar eu pentru public creez.

Fosta soție a lui CRBL, adevărul tranșant despre relația artistului cu tânăra Olga Guțanu. „Trebuie să treacă de mine întâi!” Elena Vîșcu nu s-a mai putut abține și a răbufnit

Recomandarea zilei

În carte sunt menţionaţi mulţi oameni care ţi-au marcat destinul. Împărtăşeşte cu noi o astfel de amintire…
Îmi amintesc cu mult drag de întîlnirea cu Johnny Răducanu (sper că tinerii ştiu despre cine vorbesc…), un artist de o generozitate şi o dăruire unică, aşa cum rar am văzut. Johnny cînta la pian live în spectacolul meu „Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult”, primul spectacol montat la Teatrul Odeon. Tot timpul am spus asta: am învăţat de la Johnny lucruri care ţin de meseria mea, de coregrafie, de teatru, de regie, nu doar secrete din domeniul muzicii, am învăţat să am curaj şi să îi iubesc pe colaboratorii mei, echipa, să iubesc cu totul ceea ce fac, altfel e zadarnic şi fără sens. Şi rîdeam mult cu Johnny, el făcea că repetiţiile să fie relaxate şi foarte plăcute.

Răzvan Mazilu: „Închide ochii, ascultă-ţi sufletul şi mişcă-te aşa cum te inspiră muzica”

Razvan Mazilu in „Mon Cabaret Noir”(Teatrelli), Foto: Alex Domnisoru

Ce fiică mare și frumoasă are Crin Antonescu! Imagini rare, superbe cu unicul copil al politicianului. Irina duce o viață discretă în Elveția

Recomandarea zilei

Cum transformi o idee într-un spectacol?
Nu ştiu, nici eu nu mai ştiu. Cred că e aşa, ca un joc de puzzle în care încerci să formezi întregul, imaginea completă. Foarte mult contează echipa: scenograf, compozitor, actori, dansatori… să te urmeze, să te înţeleagă, să se bucure de o aventură teatrală unică.

Ce te atrage cel mai mult la musical?
Faptul că e un spectacol complex: teatru, dans, muzică, imagine…Faptul că necesită şi provoacă performanţă, că „spune” poveşti în care publicul evadează, şi că aceste poveşti sunt foarte actuale.
Cum ai explică ce e dansul cuiva care nu a dansat niciodată?
Închide ochii, ascultă-ţi sufletul şi mişcă-te aşa cum te inspiră muzica asta pe care tocmai o asculţi, şi mişcă-te fără să îţi pese de nimeni şi de nimic, fii doar tu cu tine.

Cabaret (Teatrul German Timisoara), Foto: Ovidiu Ciba

La lansarea cărții au fost prezentare momente din spectacolele pe care le-ai realizat exclusiv cu tineri actori. Cum vezi viitorul acestor tineri în zona de teatru/dans?
Personal, voi ajuta cât pot tinerii talentaţi aflaţi la început de drum, pentru că şi eu, la rându-mi, am fost încurajat şi ajutat. Am făcut asta cu ocazia musicalului „West Side Story”, supranumit „Manifestul unei generaţii”, cea a tinerilor actori, am făcut-o şi cu alte ocazii, pentru dansatori, prin proiectele de ajutorare a şcolii de balet. Actualmente lucrez la spectacolul „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare”, tot un musical adresat în primul rând tinerilor, adolescenţilor, pe care îl voi monta pînă la finalul acestei stagiuni la Teatrul Excelsior din Bucureşti. Cred că tinerii artişti trebuie pur şi simplu să facă ceea ce le place, ceea ce iubesc cel mai mult, să muncească cu pasiune şi nebunie frumoasă, şi în felul acesta e imposibil să nu se afirme şi să nu aibă succes.