Visele sexuale: Ce înseamnă ele de fapt?

.

Cu siguranţă ai avut şi tu „vise umede”, în care apăreau alţi bărbaţi şi nu iubitul sau soţul tău. Nu te gândi că ai tu o problemă, ci aşa funcţionează subconştientul tău. Dacă eşti atentă la ce îţi spune mintea ta, poţi descifra cu uşurinţă astfel de vise.

Sex cu şeful

Potrivit psihoterapeuţilor, dacă visezi că întreţii relaţii sexuale cu şeful tău nu înseamnă neapărat că vrei să faci asta. Ci mai degrabă ar fi un semn că ai nevoie să fii mai asertivă şi autoritară în propria ta viaţă.

Sex cu un coleg de serviciu

Şi acest vis este destul de des întâlnit în rândul oamenilor, fie bărbaţi sau femei. Subconştientul tău îţi arată că admiri sau chiar invidiezi acea persoană pentru o calitate pe care tu nu o ai, dar o vrei.

Sex cu un fost

Visele în care te visezi cu un fost iubit sunt modul minţii tale de a rezolva conflicte emoţionale, mai ales dacă nu tu ai fost cea care a cerut să vă despărţiţi. Pe de altă parte, poţi avea acest vis şi când relaţia ta actuală a devenit un pic monotonă, iar fostul îţi apare în vis pentru a reaprinde pasiunea.

Sex cu un străin

Suntem foarte narcisişti atunci când visăm, de aceea străinul din visul tău eşti chiar tu. Experţii spun că atunci când eşti ai făcut o performanţă, ceva curajos sau ai dat dovadă de putere, străinul din vis îţi spune de fapt că eşti mândră de tine.

Sex cu o persoană interzisă

Te-ai visat într-o partidă fierbinte cu o persoană cu care nici în ruptul capului nu ai face asta -ca de exemplu cel mai bun prieten al iubitului tău. Ca şi în cazul colegului de serviciu, îţi apar în vise persoane care au calităţi pe care iubitul tău nu le are, dar ţi-ai dori să le aibă.

Sex cu o persoană de acelaşi gen

Nu te panica, dacă ai visat că te culci cu o altă femeie nu înseamnă în niciun caz că eşti lesbian. Ci asta înseamnă că eşti mândră de atributele tale feminine. Aceste vise apar cel mai des atunci când eşti gravidă, datorită hormonilor.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton