Probabil nu te-ai fi gândit că acest aparat electrocasnic – congelatorul ar putea cumva să aibă legătură cu hainele tale.
Avem pentru tine șase sfaturi despre cum poți folosi, în favoarea garderobei tale, banalul congelator.
Jeanșii la congelator
Toată lumea știe că, pentru a păstra forma și culoarea jeanșilor tăi favoriți trebuie să îi speli cât mai rar. Dacă vrei să scapi de mirosul neplăcut și de bacteriile care se înmulțesc în denim, pune jeanșii într-o pungă și ține-I câteva ore la congelator.
Ai observat că puloverele mai pufoase sau paltoanele de lână își pierd aspectul acela de haină moale după mai multe spălări? Evită să le speli și pune-le într-o pungă la congelator. Nu vei scăpa de pete, dar vor mirosi ca noi și vei scăpa de bacterii.
Ai dresuri care au un aspect foarte plăcut, dar se rup foarte repede. Udă-le și pune-le în congelator. Fibrele se vor căli și dresurile se vor rupe mai greu.
Guma de mestecat – coșmarul pantalonilor
Dacă ai reușit să te așezi pe o gumă de mestecat în autobuz, nu te panica. Pune pantalonii peste noapte în congelator într-o pungă și guma de mestecat se va întări suficient pentru a o putea îndepărta cu ușurință.
Congelarea previne scămoșarea
Ai observat că anumite haine de bumbac încep să se scămoșeze când le speli foarte des? Spală-le mai rar li aruncă-le în congelator pentru a scăpa de bacterii și miros. Valabil și pentru lenjeria de pat sau draperii.
Pantofii prea strâmți? Cu ei în congelator
Ți-ai cumpărat pantofi noi și te cam strâng? Pune în ei pungi cu apă închise ermetic și bagă-îi în congelator. Apa va îngheța și gheața lărgi interiorul pantofilor.