Relaţii: Părinţii tăi se mută cu voi! Ce faci?

.

Vine o vreme când eşti nevoită să îţi inviţi părinţii (sau socrii) să locuiască împreună cu voi. Oricare ar fi motivul, situaţia este destul de delicată. Respiră adânc şi rezolvă problema, pas cu pas
 

Discută totul în avans

Părinţii tăi sunt, cu siguranţă, obişnuiţi cu propriile lor reguli în casă, aşa că, înainte să se mute, trebuie să discutaţi despre tot ceea ce “nu se face” în casă la voi. De exemplu, nu se intră în dormitoarele celelalte după ora de culcare (apropo, indiferent de oră, întâi se bate la uşă!), nu se duce gunoiul noaptea, nu se dă muzica tare după ora 22.00 etc. Însă abordează aceste subiecte cu mare atenţie, pentru că noile reguli trebuie să fie pe placul tuturor.

Fiecare îşi vede de treaba lui

Cele mai multe discuţii (în situaţia de faţă) pornesc de la faptul că fiecare dintre voi are ceva de spus. Dacă tu vrei să găteşti, iar mama ta încearcă să te ajute, o să vă daţi seama că reţetele voastre sunt diferite, iar disensiunile apar din nimic. Apoi ar fi mai bine ca fiecare membru al familiei să aibă o responsabilitate. De exemplu: copilul duce gunoiul, tatăl face cumpărăturile, bunica face mâncare etc. O dată cu  mutarea părinţilor tăi, armonia familiei este puţin zguduită, dar dacă manevrezi situaţia cu atenţie, totul va fi bine, în cel mai scurt timp.

Copii vs. bunici

Ia-i în considerare şi pe copii, dacă locuiesc şi ei cu voi. Şi pentru ei este o perioadă dificilă, până când se acomodează, mai ales că bunicii au tendinţa să te sfătuiască cum să-i creşti, să comenteze dacă întârzie etc. De aceea, asigură-te că fiecare dintre ei are un minim de intimitate. Chiar dacă trebuie să faci câteva schimbări prin casă, intimitatea fiecăruia este secretul pentru ca această convieţuire să funcţioneze.

Bani, bani, bani

Părinţii tăi vor contribui la bugetul familiei sau veţi suporta singuri toate cheltuielile? Nu presupune. Mai bine poartă această discuţie cu ei. Dacă există un domeniu unde trebuie să fiţi cu totul sinceri, acela este cel financiar. Dacă banii sunt motivul pentru care s-au mutat cu voi, strânge cureaua, rebugetează cheltuielile şi nu te impacienta: doi oameni în vârstă pot fi mai mult un sprijin, decât un inconvenient.

SCAPĂ DE LUCRURILE ÎN PLUS

Deşi s-au mutat cu voi, părinţii tăi şi-au adus cu ei agoniseala de o viaţă întreagă. Toată mobila, hainele, lucrurile mai mult ca singur nu încap într-o singură casă. Faceţi un inventar şi debarasaţi-vă de “piesele” inutile. Fie că le faceţi cadou, că le vindeţi sau că le aruncaţi, faptul că scăpaţi de lucrurile nefolositoare poate relaxa şi atmosfera în casă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton