Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va face în perioada 18-21 aprilie exercițiul PROCIV 2017. În toată țara vor suna sirenele de alarmare. Exercițiul îți propune să testeze și să verifice echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Calendarul de alarmare a populației este:
18 aprilie – între orele 10-12 vor suna sirenele din Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Tulcea și Vrancea
19 aprilie – între orele 10-12 vor suna sirenele din Bacău, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui
20 aprilie –vor suna sirenele din Alba, Harghita, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureș, Mureș. Satu-Mare, Sălaj și Sibiu
21 aprilie – vor suna sirenele din Arad, Carș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Teleorman, Timiș și Vâlcea
Se va auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare. Autoritățile fac apel la populație să nu intre în panică în momentul în care aud sirenele și să urmărească mesajele de informare.
Aceste metodă este destinată protecției populației civile în caz de inundații, accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice, căderii unor obiecte din atmosferă sau pe timpul conflictelor armate.