Dacă vrei să ai o piele sănătoasă și luminoasă trebuie să incluzi în regimul tău de înfrumusețare și exfolierea cu ajutorului unui scrub.
De ce să-ți faci un scrub
E ușor de făcut, e distractiv, e ieftin și te ajută să îndepărtezi cu ușurință celulele moarte de pe suprafața pielii.
Majoritatea scruburilor din magazine conțin diverse substanțe iritante pentru piele și nu conțin întotdeauna ingrediente naturale.
Dacă alegi să faci acasă un scrub poți experimenta parfumurile care îți plac și știi exact ce ingrediente are scrubul.
Cum se face un scrub cu zahăr
Cel mai simplu scrub este cel cu zahăr. Ai nevoie de ½ pahar de zahăr (alb sau brun) și ½ pahar de ulei (de măsline sau de cocos). Tot ce trebuie să faci este să amesteci cele două ingrediente și să păstrezi scrubul într-un borcan bine închis.
Acesta se aplică în mișcări circulare pe pielea umedă (de preferat la duș) și se clătește cu apă călduță.
Scrub cu cacao și cocos
Ai nevoie de o cană cu zahăr brun, ½ cană de ulei de cocos (formă solidă), ½ cană ulei de migdale, 2 linguri de cacao și câteva picături de esență de cocos sau ulei esențial de cocos. Totul se amestecă. Acest scrub nu se folosește pentru față, ci doar pentru corp. A se ține la frigider.
Ai nevoie de o cană cu zahăr, 1/8 cană ulei de sâmburi de strugure, 1/8 cană ceai verde (rece) și 1 plic de ceai verde (doar frunzele). Totul se amestecă cu ajutorul unei linguri și se ține într-un borcan ermetic. Amestecul se poate ține la temperatura camerei.
Scrub cu cafea
Ai nevoie de 1 cană cafea măcinată, ½ cană zahăr brun, ½ linguriță ulei de migdale, ¼ linguriță vitamina E și 10 picături de ulei esențial de portocală. Toate ingredientele se amestecă și compoziția se ține într-un borcan cu capac.