Cum te pregăteşti pentru sex anal

.

Până de curând sexul anal a fost văzut ca un tabu, practicat doar de către homosexuali, însă în timp oamenii au devenit mai „comozi” cu această idee. Dacă te numeri printre cele care vor să încerce sex anal, iată ce ai de făcut înainte:
Unul dintre principalele motive pentru care femeile refuză să facă sex anal este chiar rolul principal al anusului şi faptul că este murdar. De aceea trebuie să faci un duş fierbinte înainte. Ai putea face duşul împreună cu partenerul tău şi ca preludiu să-l laşi să te stimuleze cu degetele în zona respectivă.
O alternativă ar fi să îţi cureţi colonul făcând o clismă, însă nu este indicat să faci lucrul acesta prea des. Dacă îţi este ruşine să faci acest lucru la doctor, poţi cumpăra un dispozitiv special de la farmacie. De asemenea, evită să faci sex anal dacă eşti constipată sau dacă materiile fecale sunt lichide.

Nu consuma fibre

Deşi este recomandat să mănânci alimente cu fibre zilnic, evită-le cu câteva ore înainte de a face sex anal. Fibrele se gâsesc în produsele ce conţin cereale integrale, în fructe şi legume, în tărâţe etc.
Lubrifiantul este foarte important când faci sex anal, pentru că rectul nu are secreţiile proprii aşa cum are vaginul. Ca să nu te răneşti, foloseşte mult lubrifiant.
Citeşte continuarea articolului pe blogul de sex În Pat cu Mia!
Foto:Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton