Un pasager al unui zbor United Airlines a fost dat afară cu forţa din avion. Deși bărbatul avea bilet, din cauza suprarezervării, personalul a fost nevoit să elimine pe cineva din nava aeriană, fiind pur şi simplu târât printre scaune de mai mulţi angajaţi ai companiei.
La bordul navei care urma să facă o cursă Chicago-Louisville, se aflau patru membri ai echipajului în plus, motiv pentru care patru pasageri au fost nevoiți să coboare, fiind despăgubiți cu 800 $. Trei dintre ai s-au supus cerinței, însă un medic asiatic s-a opus crâncen, intervenind întăririle care l-au luat pe sus. În timpul conflictului, bărbatul s-a lovit de un scaun începând să-i sângereze buza.
După lupta corp la corp, aparent, pasagerul revoltat a reușit să se întoarcă în avion, repetând în continuu că trebuie să ajungă neapărat acasă.