Un tânăr a primit cea mai grea responsabilitate când a împlinit 18 ani, cea de a avea grijă pentru totdeauna de surioara lui. Povestea lui trebuie citită.
“Părinții noștri au divorțat acum cinci ani. După aceea, eu și sora mea am fost pasați ca niște mingi de la unul la altul. Nici mama, nici tata nu ne voiau în viața lor, mai ales că amândoi s-au recăsătorit repede după divorț și și-au făcut alte familii.
Când am împlinit 18 ani (sora mea avea 8 ani), mi-au spus că de acum încolo sora mea este responsabilitatea mea și că trebuie s-o cresc eu. Ce nu știau ei era faptul că deja făceam asta de la divorț. Era clar că ei nu mai voiau să fie parte din viața noastră. Am mers la notar și eu am devenit tutorele ei. Singura obligație a părinților noștri era un fel de alocație lunară ca să nu-i mai deranjăm.
Așa suntem de trei ani. Doar noi doi. Trăiesc cu sora mea și fac toate eforturile ca ea să aibă un cămin, să se simtă iubită și să aibă tot ce are nevoie. Spre deosebire de părinții noștri, eu nu o văd ca o povară, eu chiar o iubesc și vreau ce este mai bun pentru ea.
În acești trei ani, părinții noștri nu au dat semne că le-ar păsa ce se întâmplă cu noi. În primul an mergem cu sora mea să ne luăm alocația lunară de la ei, dar am observat că surioara mea pleca nefericită, pentru că ei erau indiferenți și chiar neprietenoși cu ea.
Ultima oară când i-a văzut a fost acum 2 ani, înainte de ziua ei. Plănuisem o petrecere frumoasă, cu mulți copii. Surioara mea a invitat-o și pe mama la petrecere. Nu a răspuns, a decis să ne dea niște bani în plus. Sora mea a plâns pe drumul spre casă. Nici tata n-a răspuns invitației. Eram furios.
De atunci am decis ca sora mea să nu-i mai vadă. Mă duc doar eu. Nici măcar nu mă mai primesc în casă. Îmi dau banii și îmi închid ușa în nas.
Sora mea are acum probleme. Se teme mereu că și eu o voi părăsi la fel ca părinții noștri, pentru alte persoane. O asigur de fiecare dată că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Eu voi fi mereu alături de ea.”