Şi săptămâna aceasta cititoarele unica.ro au avut de numit o divă care le-a plăcut mai mult. Dacă săptămâna trecută au ales-o pe Beyonce, de data aceasta tronează Jennifer Lopez.
Jennifer Lopez, sau J Lo, a fost înscrisă de mică, de către părinţi, la cursuri de canto şi de dans, însă cariera a demarat când a primit un rol în serialul de comedie In Living Color. Ea s-a mai întâlnit cu actoria şi în alte rânduri, primul rol principal pe care l-a jucat a fost în filmul Selena, în 1997, pentru care a câştigat şi primul premiu Alma. De atunci a mai cochetat cu actoria (ultimul film în care a jucat a fost The Back-Up Plan, 2010), însă în principal s-a concentrat pe cariera muzicală.
Din punct de vedere muzical, Jennifer Lopez a cunoscut notorietatea pe plan mondial după lansarea albumulu On the 6, în 1999, cu hit-urile If You Had My Love şi Waiting for Tonight. În 2001 a lansat cel de-al doilea album, J.Lo, care a ajuns numărul 1 în Billboard 200. În 2002 a trimis pe piaţă două albume muzicale, J to tha L-O! The Remixes şi This Is Me… Then. Cinci ani mai târziu a lansat şi primul album cu piese în totalitate în limba spaniolă, Como ama un Mujer, iar anul trecut a lansat cel mai recent album, Love?, cu single-ul On The Floor, unul dintre cel mai bine vândute single-uri din toate timpurile.
Pentru că a ajuns faimoasă atât în calitate de cântăreaţă cât şi de actriţă, J Lo a văzut o oportunitate să îşi întindă aripile şi în alte ramuri. Astfel a cochetat cu lumea modei şi şi-a lansat câteva parfumuri.
Drumul către fericire: Viaţa personală
Jennifer Lopez s-a căsătorit prima oară în februarie 1997, cu Ojani Noa, un cubanez pe care l-a cunoscut într-un restaurant din Miami – el era ospătar acolo. Totuşi, relaţia nu a ţinut, iar un an mai târziu au ales drumuri separate.
În 2001, J Lo s-a căsătorit cu fostul dansator Chris Judd, după ce acesta i-a cerut mâna la un grătar. În luna de miere au mers în Italia şi au stat în locuinţa creatoarei de modă Donatella Versace. Din păcate nici acest mariaj nu a rezistat carierei explozive a divei, iar în 2002 au divorţat. La scurt timp după divorţ, J Lo a început să se afişeze în public cu noul iubit, actorul Ben Affleck. Ba chiar, în aceeaşi perioadă vedeta a lansat albumul This Is Me… Then, ce include şi o piesă dedicată lui, Dear Ben.
Relaţia celor doi a fost sufocată de prea multă expunere media, ceea ce le-a afectat şi carierele în mod negativ. În 2003 Jen şi Ben urmau să se căsătorească, însă nunta a fost amânată nu o dată ci chiar de două ori, iar la începutul anului următor cei doi au hotărât să se despartă.
La doar două luni după ce a renunţat la actorul Ben Affleck, Jennifer a început o nouă relaţie, cu Marc Anthony, cu care s-a şi căsătorit în acelaşi an. În 2008 cei doi au devenit părinţi – Jennifer Lopez a născut gemeni, o fetiţă şi un băieţel. Micuţii au avut prima apariţie publică în revista People, apariţie care a costat publicaţia nu mai puţin de şase milioane de dolari – cea mai scumpă fotografie de vedete de până acum.
Anul trecut s-a destrămat relaţia cu Marc Anthony, motivul vehiculat în presă fiind faptul că artistul era foarte gelos şi foarte violent, iar J Lo nu a mai suportat tensiunea dintre ei. Au hotărât să nu facă un scandal din divorţ de dragul copiilor şi au rămas prieteni. În prezent Jennifer Lopez are o relaţie de şase luni cu dansatorul Casper Smart şi, aparent, gânduri de o nouă căsnicie.