Astăzi, este nelipsită din bilețelele de dragoste, felicitările de Ziua Îndrăgostiților și nu numai. Cum a ajuns, însă, forma inimii să fie simbolul iubirii?
Sursa simbolului este incertă, explicațiile plauzibile fiind asemănarea cu frunza de iederă, cu forma gâtului lebedelor în dansul de împerechere sau modelarea după sânii sau alte părți ale anatomiei umane.
O variantă mai puțin obișnuită este teoria inspirată de Silphium, o specie de fenicul gigant care era folosită de femeile din Roma și Grecia Antică pe post de contraceptiv. Păstăile acestei plante seamănă izbitor cu simbolul inimii moderne, fiind astfel asociat de multe ori cu dragostea şi sexul, fapt care i-a sporit popularitatea. Dovadă şi faptul că oraşul antic Cirene, îmbogăţit din comerţul cu silphium, a pus forma inimii pe monedele sale.
În timp ce teoria silphium este cu siguranţă convingătoare, adevăratele origini ale formei inimii pot fi mai simple. Oamenii de ştiinţă Pierre Vinken şi Martin Kemp au susţinut că simbolul îşi are rădăcinile în scrierile lui Galen şi ale filozofului Aristotel, care au descris inima omului ca având trei camere, cu o adâncitură mică în mijloc. Conform acestei teorii, forma de inimă s-ar fi putut naşte atunci când artişti şi oameni de ştiinţă din Evul Mediu au încercat să reprezinte unele texte medicale antice.
Simbolul a căpătat și mai multă popularitate în timpul Renașterii, când a fost folosit în arta religioasă, ilustrând inima lui Hristos.
În folclorul european tradițional, simbolul este stilizat, roşul înglobând pasiunea şi emoția intensă. Începând cu secolul al XVIII-lea, pictograma simbol a devenit un motiv recurent în bilețelele de dragoste și felicitările de Ziua Îndrăgostiților. De atunci, simbolul inimii a devenit o parte integrantă a comunicării dintre oameni.