Prinţul William şi Kate Middleton – acum ducesă de Cambridge – şi-au unit destinele în urmă cu un an, pe data de 29 aprilie, în cadrul unei nunţi demne de… prinţi şi prinţese.
Evenimentul a fost urmărit de milioane de telespectatori din întreaga lume, atât pe Internet cât şi la televizor, iar zeci de mii de oameni au fost prezenţi la Westminster Abbey, unde a avut loc nunta. Ceremonia a crescut vânzările publicaţiilor, hainelor şi chiar şi ale excursiilor în Anglia, în special la Londra.
Dacă până anul trecut mai toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură nunta celor doi tineri, anul acesta toţi ard de nerăbdare să afle dacă şi când vor avea Kate şi William un copil – mai ales că atât Regina Elisabeta a II-a cât şi prinţesa Diana au făcut primul copil în primul an de căsnicie.
Este sau nu însărcinată?
În primele luni după căsătorie, presa a tot speculat posibilitatea unei sarcini, trăgând repede concluzii cu fiecare ocazie. Odată a fost anunţat că ducesa este însărcinată după ce a cerut în mod special varză de Bruxeles – un aliment bun pentru a creşte fertilitatea. Cu altă ocazie s-a vehiculat că ar fi rămas gravidă după ce a refuzat să guste o pastă de alune în timpul unei vizite în Statele Unite – femeile însărcinate sunt sfătuite să evite alunele.
Cert e că cei doi vor hotărî singuri când este momentul potrivit să devină părinţi, aşa cum au făcut până acum: au trăit în ritmul lor.