Poate tu ai făcut o greşeală, poate el, nu mai este important! Acum un singur lucru contează: eşti o femeie singură, care trebuie să crească un copil.
Şi trebuie să găseşti calea de mijloc: nici să nu fii prea inflexibilă şi autoritară, nici să nu îl sufoci cu grija şi protecţia ta
“Mama, unde-i tata?”
Mai devreme sau mai târziu, va întreba. Ai grijă să îi explici copilului, cu delicateţe, că tu şi tatăl lui aţi făcut o greşeală, iar el nu are nici o vină. El este un dar de la Dumnezeu! Copiii au tendinţa să se învinovăţească pe ei înşişi, aşa că explică-i, pe limba lui, că, uneori, oamenii mari ajung să nu se mai înţeleagă şi că, atunci, este mai bine (pentru toată lumea, şi pentru el) să se separe. Asta nu înseamnă că cel care acum nu mai locuieşte cu voi, este mai puţin tatăl lui!
Adună familia în jurul lui
Nu ai voie să-i vorbeşti urât despre tatăl lui! Nu lăsa ura sau resentimentele să se instaleze în sufletul celui mic. Pe măsură ce creşte, îşi va forma propriile păreri în legătură cu ambii părinţi, iar dacă îi creezi o imagine paternă greşită, acest lucru se va întoarce împotriva ta. La petrecerile aniversare şi de sărbători, invită-ţi familia (unchi, mătuşi, verişoare, bunici). Arată-i că nu sunteţi singuri pe lume şi că se poate baza pe oricare dintre rudele voastre, când are nevoie de ajutor. Dacă tatălui îi este imposibil să îl viziteze din când în când, ai grijă să aibă prin preajmă o imagine paternă – un unchi, un bunic sau un prieten de încredere. O prezenţă masculină în viaţa lui (nu trebuie să fie neapărat partenerul tău) este importantă pentru dezvoltarea lui armonioasă, din punct de vedere emoţional.
“Mamă autoritară” sau „cea mai bună prietenă?”
În perioada de creştere, copiii au nevoie de o autoritate în care să creadă, de care să asculte şi care să le ofere stabilitate şi siguranţă. Nu îl transforma în confidentul tău, doar pentru că tu treci printr-un moment în care ai nevoie de cineva cu care să vorbeşti. Nu discuta cu el problemele, visele sau temerile tale. Poate deveni nesigur şi frustrat, tocmai pentru că pierde singurul punct stabil din viaţa lui – tu. O dată ce devine matur, puteţi deveni şi prieteni (chiar e indicat). Implică-l în deciziile tale, dar nu îl privi ca pe egalul tău. Este, totuşi, un copil. Iar egalitatea dintre părinte şi copil duce, în timp, la erodarea autorităţii celui dintâi.
► Fii un bun psiholog! Un copil ai cărui părinţi s-au despărţit poate trece prin multe faze. Şi tu treci prin momente dificile, numai că la el se întâmplă la un nivel inconştient. Dacă este afectat puternic de situaţie, poate trece de la negare, la furie, la depresie, pentru ca, în cele din urmă, să accepte lucrurile aşa cum sunt. În unele cazuri, copiii resimt pierderea unuia dintre părinţi ca pe moartea acestuia. Atunci sunt şocaţi, trişti, se simt abandonaţi. Pot manifesta dureri fizice care nu indică nici o boală. Rolul tău, în aceste cazuri, este să îi oferi şi mai multă siguranţă. Spune-i unde eşti sau cum te poate contacta, nu întârzia acasă, ţine-te de cuvânt. Dacă nu eşti sigură că îţi poţi ţine o promisiune, mai bine nu o face. ►Fă-ţi timp pentru el! Oricât de încărcată ar fi ziua ta, programează-ţi câteva ore pe care să le petreci cu el. Păstrează casa curată şi spală rufele la timp. Cel mic are nevoie să simtă că, pentru el, nu s-au schimbat prea multe. Nu îl ignora şi nu îl amâna, când îţi cere ajutorul. Nu este o sarcină simplă, dar încearcă să rămâi disciplinată în relaţia cu el.
“Tată nou” sau “soţul mamei”?
Cunoşti un alt bărbat cu care doreşti să începi o viaţă nouă? Asigură-te că fiul tău îl respectă. Introdu-l pe noul tău partener numai în momentul în care lucrurile devin serioase între voi. Dacă observi că nu se simte confortabil în prezenţa “intrusului”, fii foarte atentă la ceea ce are de reproşat. Uneori copiii “simt omul” mai bine decât noi. Dar dacă dezvolţi o relaţie apropiată cu el, plină de iubire şi respect, nu ar trebui să se simtă ameninţat de apariţia unui alt adult în viaţa voastră.