Dacă în timpul sarcinii arăta mai bine ca niciodată şi purta tocuri de 20 de centimetri, iată că acum, după ce a devenit o fericită mămică, Beyonce a renunţat la stilul vestimentar chic pe care îl afişa, adoptând unul mai relaxat, haine din materiale uşoare şi fără tocuri.
Cântăreaţa în vârstă de 30 de ani a fost surprinsă recent de foto-reporterii din Statele Unite, purtând haine lejere în culori neutre, o pereche de balerini – nimic special, mai ales pentru o divă de calibrul ei.
Beyonce a declarat pentru revista People – publicaţia care a numit-o cea mai frumoasă femeie din lume – că se simte foarte fericită de când a născut-o pe Blue, la începutul acestui an şi a mărturisit că preferă să mai lase deoparte pantofii cu tocuri înalte, măcar din când în când.
„Nu m-am gândit niciodată că va veni ziua în care să nu port pantofi cu toc. Acum că am o fetiţă, mă mişc încontinuu şi o ţin în braţe, aşa că îmi cumpăr mocasini şi pantofi Oxford. Imi plac pentru că sunt foarte comozi”, a povestit artista. În plus, Beyonce a mărturisit că a început să-şi tundă singură părul: „De curând mi-am tăiat singură cinci centimetri din păr – l-am împărţit în două pe mijloc şi am început să tai”.
Mai mult, se pare că Beyonce este admirată mai mult de soţul ei atunci când nu poartă pantofii înalţi: „Jay Z adoră când port pantofi fără toc, ceea ce este surprinzător – nu m-a mai văzut aşa până acum. Mă place mai naturală, mai relaxată”.
Foto: Northfoto