(P) 3 locuri pe care nu trebuie să le ratezi în Croația

.
Cu peste 1000 de insule și numeroase monumente aflate în patrimoniul UNESCO, Croația este una dintre cele mai populare destinații de pe țărmul Mării Adriatice. În plus, această țară fascinantă găzduiește orașe fortificate și așezări pitorești demne de explorat într-un circuit de poveste.

Iată câteva dintre locurile pe care trebuie să le bifezi, dacă ajungi în acest sezon în Croația.

Dubrovnik – un muzeu în aer liber

În materie de istorie, perla coroanei croate este fără îndoială Dubrovnik. Această cetate înconjurată de ziduri lungi de peste 2 km ridicate în urmă cu peste 7 secole, a fost ocolită de ritmul firesc al timpului păstrând într-o stare excelentă cele mai valoroase construcții de pe Coasta Dalmată. Partea veche a orașului păstrează edificii gotice, baroce și romanice, dintre care se remarcă palatele Sponza și Rectorului, fortărețele Minceta, Sf. Ioan și Bokar, Mănăstirea Franciscană, Biserica St. Vlaho și Catedrala Dubrovnik.

unica-croatia-et-02-03-2017-1

Split, orașul lui Dioclețian

Turiștii care vor să combine istoria cu distracția, orașul Split poate fi cea mai inspirată alegere. Este locul care vibrează de voie bună pe toată perioada anului. Construit inițial în jurul Palatului lui Dioclețian, Split este astăzi unul dintre cele mai importante orașe din Croația. În zona veche se găsesc cele mai importante construcții romane devenite adevărate simboluri, multe dintre ele declarate patrimoniu mondial.

Trogir – o bijuterie pe Coasta Dalmată

Mai puțin popular decât Split, dar la fel de istoric și de interesant, Trogir a fost ridicat pe o limbă de pământ de coloniștii greci undeva prin secolul al III lea, dar atunci purta numele de Tragurion. Acesta a fost unul dintre cele mai prospere porturi de pe Coasta Dalmată până în perioada romană. Astăzi, Trogir este o adevărată bijuterie istorică, parte din patrimoniul UNESCO încă din anul 1997. Este locul unde găsești construcții medievale valoroase și plaje din prundiș perfecte pentru relaxare după o zi de explorat.

unica-croatia-et-02-03-2017-3

De Mădălina Isar

Circuit Croatia

Tarif de la 259 euro/persoana, 5 nopti de cazare cu mic dejun la hotel de 3*, transport autocar, ghid. *Bonus! Defileul Dunarii, Insula Krk, Peninsula Istria, Ljubliana, bilet Durmitor Park si croaziera pe Dunare. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton