Alege-ţi ţinuta în funcţie de jobul pe care îl ai!

.

Eşti o femeie sexy, îndrăzneaţă vestimentar şi relaxată în ceea ce priveşte varietatea hainelor purtate din viaţa de zi cu zi? Nu face acelaşi lucru şi la job! Acolo este indicat…

… să-ţi alegi hainele în funcţie de compania în care lucrezi, oamenii cu care colaborezi şi modele care pot fi luate drept exemplu vestimentar.

În funcţie de cariera pe care o ai, stilul vestimentar îţi poate garanta succesul sau eşecul profesional.

„Primul şi poate cel mai important pas pentru crearea unei imagini profesionale corecte este conştientizarea poziţiei ocupate în cadrul companiei şi poziţia companiei în industria în care îşi desfăşoară activitatea. Simt nevoia să subliniez acest lucru, deoarece odată intraţi într-o companie, prezenţa/imaginea noastră este direct legată de cea a companiei, noi prezentându-ne în faţa celorlalţi ca reprezentanţi ai companiei pentru care lucrăm”, spune Mihaela Berciu, autoarea primului ghid vestimentar din România pentru femei de carieră.

Acest aspect, subliniază autoarea, este valabil şi în cazul antreprenorilor, care îşi reprezintă propria companie în faţa celorlalţi. „Ţineţi cont şi de faptul că orice contract de afaceri se încheie, în general, între două companii, prin reprezentanţii acestora. Odată poziţia conştientizată, ţinuta trebuie să fie în concordanţă cu aceasta, atât prin componenţă şi culoare, cât şi prin accesorii”, spune aceasta.

Mihaela BerciuCostumul deux-piece, cel mai potrivit

Dacă lucrezi într-o multinaţională unde ţinuta business este ceva normal, un costum deux-piece fără decolteuri adânci sau fuste prea scurte, îţi va face o imagine serioasă şi respectabilă.

Despre ţinuta pentru birou, Mihaela Berciu spune că regula principală este sacoul! „În jurul sacoului se compune ansamblul vestimentar, fie că face parte dintr-un deux-piece fie că este piesă individuală. Culorile recomandate pentru costume sunt: negru, gri, bleumarin, maron. Sunt acceptate, în cazul doamnelor, sacouri roz, bleu, crem, galben, verde, roşu, bordeaux, dar atenţie la nuanţe. De exemplu, rozul fucsia e prea intens, în schimb nuanţa *roz prăfuit* e mult mai agreabilă. La fel, sugerez un bleu-ciel sau bleu-gri, vernil, galben pai. Cămăşile şi topurile albe şi pastel întregesc cel mai bine o ţinută pentru birou. Sunt acceptate şi cămăşile negre, dar ţinutele astfel compuse au un impact mai puternic, mai ferm; deşi sunt foarte elegante, transmit un mesaj dur şi sobru”, mai spune aceasta.

Un alt tip de costum este cel uniformă. Dacă eşti un angajat care poartă uniformă, indiferent că eşti angajat medical, lucrezi în aplicarea legii sau faci servicii militare, uniforma pe care o porţi reprezintă credibilitate, siguranţă şi protecţie.

Alege-ţi modele!

Atunci când nu eşti prea decisă în prinvinţa stilului vestimentar potrivit jobului pe care îl ai, uită-te în jurul tău la acele femei care sunt apreciate atât de superiori cât şi de colegi sau subordonaţi şi alege-le drept model vestimentar pentru tine. Nu copia totul în exact, pentru că acest lucru este posibil să devină vizibil şi nu cred că te avantaja. Imprimă-ţi puţin şi din personalitatea ta în noul stil şi încearcă să perfecţionezi pe cât posibil modelul ales.

Foto: Shutterstock
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton