Unul dintre cele mai aşteptate momente ale emisiunii „O dată-n viaţă” din ultima perioadă a fost cel al concursului prin care Iuliana Tudor a oferit câte un miel de Paşte telespectatorilor fideli.
La una dintre aceste ediţii, vedeta TVR a încurcat Căciunul cu Paştele, declarând, astfel, în direct, că le oferă telespectatorilor un miel de… Crăciun. Momentul nu a trecut neobservat de cei de la Cronica Cârcotaşilor, care l-au desemnat pe Cristi Hrubaru să-i facă o surpriză Iulianei Tudor.
Astfel, trimisul Cronicii a ajuns în platoul „O dată-n viaţă” chiar înainte de ediţia de vinerea trecută a emisiunii, unde a surprins-o pe Iuliana Tudor, care nici nu bănuia ce i se pregăteşte. Astfel, cu câteva minute înainte de intrarea în direct, Iuliana Tudor s-a pomenit cu un miel în platou, care avea ataşat şi un calendar.
„Nu am ştiut ce mi se pregăteşte. Echipa mea s-a aliat cu cea a Cronicii Cârcotaşilor astfel încât eu nici nu am bănuit ce avea să mi se întâmple. Pur şi simplu m-am trezit cu Cristi Hrubaru în platou, venind spre mine cu un miel în braţe. Mi-a reamintit de scăparea din emisiune, pentru că mi-a adus şi un calendar cu Paştele şi Crăciunul însemnate cu roşu. A fost o surpriză plăcută şi mă bucur că nu le dau motive serioase Cârcotaşilor pentru a apărea la emisiunea lor. Momentul acesta a fost o bâlbă nevinovată”.
Momentul va fi difuzat în cadrul emisiunii Cronica Cârcotaşilor, miercuri 11 aprilie.
Foto: PR