(P) 5 lucruri de care ai nevoie pentru a reuşi în carieră

.
Femeile din întreaga lume se confruntă cu provocări în fiecare zi pentru a-şi atinge potenţialul maxim la locul de muncă. În ciuda ambiţiei, în ciuda tuturor calităţilor, trebuie să recunoaştem că, uneori, simţim că ne lovim de anumite obstacole...

Totuşi, e important să conştientizezi acest lucru. Identificarea obstacolelor e primul pas spre a-ți atinge potențialul maxim în carieră.

Oana Stoianovici, coach transformațional, explică:

,,Ceea ce ne poate împinge către succes sau ne poate ține pe loc este vocea noastră interioară:  spiritul autocritic lipsit de rațiune sau capacitatea noastră de a trăi în armonie atât cu partea emoțională, cât și cu cea rațională.

A fi mindful înseamnă a trăi în sincronicitate, adică a trăi InSync cu valorile noastre fundamentale, a putea accesa acea feminitate matură ce vine odată cu înțelepciunea și intuiția. Când suntem mindful, putem trăi la maxim surprizele vieții, pe care altfel nu le-am observa”.

Așadar, atunci când transformăm spiritul autocritic într-o forță constructivă, putem rezolva conflictele interioare, devenim mai echilibrați, corpul și mintea sunt în armonie, suntem mai optimiști și putem spune că trăim InSync.

Unul dintre cei mai importanţi factori pentru reuşita femeilor la locul de muncă ține de ele însele și are legătură cu această sincronicitate. Mai exact, este vorba de relația pe care femeile o au cu ,,criticul lor interior”. InSync înseamnă, de fapt, echilibru.

De multe ori, acest ,,critic interior” nu este gestionat în mod constructiv și ajunge să ne saboteze, atunci când vine vorba de atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus. De aceea, astăzi am vrut să îți vorbim punctual despre cele mai importante 5 lucruri de care ai nevoie pentru a reuși în carieră.

Iată care sunt acestea:

Ai nevoie de încredere

A fi InSync înseamnă a avea încredere în tine însăți. Este normal să fii cel mai mare critic al tău, dar sfatul nostru este să nu-ți pierzi niciodată încrederea în tine, indiferent de situație. Orice s-ar întâmpla, trebuie să fii conștientă de calitățile tale, de forța ta interioară și să dai dovadă de încredere.

Trebuie să-ți sincronizezi mereu corpul și mintea

A fi InSync înseamnă a găsi armonia între corp și minte. Să recunoaștem, cu toții ne facem planuri mărețe, dar uneori renunțăm din start la ele pentru că mintea noastră nu este sincronizată cu corpul. Totul vine din interior! Atunci când îți dorești cu adevărat ceva, sincronizarea corp și minte joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor tale.

Ai nevoie să fii în armonie cu tine însăți

A fi InSync înseamnă a fi în armonie cu tine însăți. Nimeni nu e perfect, așa că nu căuta perfecțiunea. Cu toții avem defecte și asta face parte, până la urmă, din farmecul fiecăruia dintre noi. Ceea ce contează cu adevărat e să fii în armonie cu tine însăți, să îți iubești corpul așa cum e el, să-ți accepți micile defecte, ba chiar să știi cum să le transformi în calități!

Trebuie să-ți găsești echilibrul interior

A fi InSync înseamnă a fi conectată cu tine însăți. Pentru a reuși în carieră, ai nevoie și de echilibru interior. Iar acest echilibru se obține urmând un stil de viață sănătos, în primul rând. Bucură-te de oamenii și de lucrurile care contează cu adevărat în viața ta și renunță la persoanele care te încarcă cu energie negativă, la relațiile toxice și la viața tumultuoasă, cu care te-ai obișnuit până acum. Mănâncă sănătos, relaxează-te, acordă-ți mai mult timp pentru tine și ai să vezi că viața va căpăta un alt sens.

Ai nevoie de critică constructivă

A fi InSync înseamnă a-ți asculta instinctul /intuiția. Da, e important să fii propriul tău critic, dar fără să exagerezi! Analizează-ți mereu deciziile, analizează potențialele consecințe ale acțiunilor tale, dar nu exagera. Până la urmă… din greșeli avem multe de învățat, nu crezi?

Mai multe detalii despre ce înseamnă să fii InSync și cum te poate ajuta asta atât în carieră, cât și în viața personală, găsești AICI.

Foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton