Peste 60 de artiști din toată țara la Târgul de Paști al Bucureștilor

.

Organizat în perioada 5-8 aprilie 2012 de către Asociația ROI, Târgul de Paști al Bucureștilor este primul dintr-o serie de evenimente inedite marca Roiland@Bell’Agio Casa.
Târgul marchează lansarea unui spațiu de joacă al spiritului creativ bucureștean printr-o demonstrație inovatoare de artă, tradiție și cultură.
În cele patru zile, vizitatorii vor fi implicați în momente interactive, care vor pune în valoare arta, talentul și măiestria artiștilor grafitti, pictorilor, ceramiștilor, sculptorilor, maeștrilor populari, dansatorilor și cântăreților prezenți. Nu vor lipsi spectacolele, expoziţiile şi concursurile pentru copii şi familii.
“Ne dorim să promovăm un concept nou de eveniment cu vânzare, în care vizitatorii pot explora specificul autentic muntenesc, ardelenesc, moldovenesc şi dobrogean, recreat la Bucureşti de maeștrii populari şi producătorii autentici. Alături de ei, artiştii bucureșteni își vor prezenta operele și vor susţine ateliere de artă ad-hoc”, declară Norris Măgeanu, vicepreședinte Asociaţia ROI.
Un spațiu generos va fi rezervat produselor alimentare specifice de Paşte și standurilor cu decorațiuni de interior, artizanat, cofetărie, patiserie, jucării, cărți sau parfumerie adresate celor care vor să achiziționeze cadouri.
„Pe lângă zonele etnografice şi cea dedicată cadourilor, în cadrul târgului am delimitat o zonă numită  <> rezervată organizațiilor neguvernamentale și celor implicați în antreprenoriatul social, care pot participa gratuit. Astfel, dorim să oferim societăţii civile posibilitatea să vorbească cetăţenilor despre proiecte în care se pot implica, să-i sprijine achiziționând produsele prezentate pentru vânzare sau participând la unul dintre atelierele sau evenimentele de la standul lor. Tot în acest context, taxa de participare la târg va finanța un proiect social, Educație pentru România”, a adăugat Măgeanu.
PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton