Doi ani, două luni și cinci zile a durat construcția faimosului Turn Eiffel. În 1889, după ce a finalizat construcția, Gustave Eiffel, inginerul care a proiectat turnul care îi poartă numele, a decis să se „premieze” cu un apartament cochet, chiar în vârful minunii arhitecturale.
În contrast cu structura din metal a construcției, apartamentul a fost mobilat „în stilul simplist atât de drag oamenilor de știință”, a scris Henri Girard, în cartea „La Tour Eiffel de Trois Cent”, în anul 1891. Apartamentul, cu două dormitoare, baie și bucătorie, avea pereții acoperiți cu tapet în culori calde, mobila era din lemn masiv, iar un mare pian contribuia la atmosfera specială.
După ce s-a aflat de micul refugiu al lui Eiffel, parizienii din înalta societate au încercat în repetate rânduri să închirieze apartamentul, însă inginerul a refuzat toate ofertele, chiar și pentru sume importante de bani, care ar fi putut însemna o mică avere. Și asta doar pentru o singură noapte de cazare.
Așa că nu este de mirare că bogații lumii au fost cuprinși instant de invidie, mai ales că apartamentul oferea cea mai frumoasă vedere panoramică asupra Parisului. Arcul de Triumf, biserica Sacre Couer, râul Sena, toate acestea erau admirate de Gustave Eiffel din apartamentul lui secret.
Eiffel folosea apartamentul mai mult pentru întâlniri importante decât pentru petreceri. Spre exemplu, aici s-a întâlnit cu inventatorul Thomas Edison în septembrie 1889. Astăzi, spațiul este deschis publicului larg și este „locuit” de manechinele lui Eiffel și Edison, iar o mare parte din mobilă este cea originală.
Pe lângă faptul că a proiectat Turnul Eiffel simbolul Parisului, Alexandre Gustave Eiffel este și cel care a realizat desenul pentru Statuia Libertății.