(P) Loredana, cel mai sincer interviu

„Se spune că, atunci când pierzi, când ești înfrânt în bătălii, pe acele înfrângeri se clădește, de fapt, fericirea.“

Despre feminitate, sinceritate, simplitate, autocunoaștere, principii, trecerea timpului, tendințe, emoții, energie și reinventare, cu unica Loredana!

Cum te simți cu tine însăți și în ce etapă a vieții consideri că te afli acum?

Mă aflu într-o etapă pregătitoare și mă simt din ce în ce mai bine cu mine.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

Cum a fost acest an pentru tine, ce bucurii și ce neîmpliniri ai?

A fost un an care a trecut mult mai repede decât cei de până acum. Se pare că asta devine o regulă, anul care vine trece mai repede decât precedentul, poate și din cauza faptului că sunt foarte multe lucruri pe care vreau să le fac și timpul se îngustează. Am realizat anul acesta că e foarte important să te scoli mai devreme decât obișnuiai să te trezești și atunci ziua ta devine mai lungă, iar noaptea mai scurtă (râde).

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

Cum simți că vrea să se manifeste femeia din tine și cum o lași să iasă la suprafață?

Cred că ea se manifesta chiar dacă vreau, chiar dacă nu vreau pentru că… I was born with it (râde). Sunt o femeie, cel puțin în viața asta, sunt femeie. Chiar dacă toți avem câteodată ieșiri care seamănă cu sexul opus, e valabil și la bărbați – se spune că yin și yang trăiesc în noi. Cu siguranță sunt de zece ori femeie și, chiar dacă e mai greu să fii femeie decât bărbat, ador lucrul ăsta pentru că, uneori, cand e mai greu, cu siguranță începi să te dezvolți mai profund.

Ce nu vede publicul din ce înseamnă Loredana, artistul și omul?

Cred că vede destul! (râde). Mulți văd, dar puțini înțeleg. Și asta e valabil și pentru mine, nu doar pentru public. De multe ori trecem prin viață fără să fim atenți sau credem că suntem atenți și, de fapt, facem ceva mecanic. De multe ori, ceea ce văd sunt niște aparențe și ceea ce contează cu adevarat este în spatele acestor aparențe.
Și cine are răbdare, cine își dorește să cunoască pe cineva mai bine, poate să descopere adevărată persoană dincolo de televizor, sau din imaginea creată din vorbele altora sau , pur și simplu, din interpretări personale sau sociale.
De multe ori, trecem cu vederea prea ușor oamenii din jurul nostru care ne aduc bucurie și am rezonat cu cea mai recentă campanie DERO (De 50 ani împrospătăm România cu toată bucuria), care își propune să le reamintească tuturor românilor cât de importantă e bucuria pe care o aduc femeile în viața noastră.

Toată viața ai fost pe scenă, ai împărtășit cu oamenii talentul, trăirile tale. Cum faci să nu te epuizezi, să nu te pierzi pe tine însăți?

Pentru mine, scena este locul din viața mea unde pot să fac ce vreau și unde nu există reguli. Da, există muzică, există ritm, armonie, lumină, întuneric, dar astea sunt coordonatele. Dar regulile mi le fac eu, nu lumea, nici părinții, nici profesorii. Ei da, m-au învățat, mi-au deschis mintea și mi-au arătat lumea, dar până la urmă, pe scenă, sunt singură. Și îmi asum acest lucru, chiar dacă este foarte greu, foarte riscant.
Nimic nu se compară cu câștigul emoțional și spiritual pe care îl asimilez după atâția ani. Pentru că, de fiecare dată este altceva, e o nouă încercare, o nouă eliberare și un du-te vino de energie, este ceea ce dau și ceea ce primesc pentru că, în primul rând, cea care inițiază acest schimb de energie sunt eu – cea care sunt pe scenă. Și publicul rezonează sau nu, în funcție de energia pe care eu o emit. De asta e o continuă explorare: cum să fac ca să pot să transmit mai mult și oamenii să-mi trimită, la rândul lor, acea energie care mă renaște și mă regenerează.

Care e filosofia ta de viață acum, în ceea ce privește cariera?

Și în ceea ce privește cariera și viața mea – pentru că ele sunt intersectate profund și nu mai pot să facă diferențe foarte mari între una și alta, e o viață într-o viață: „Keep it simple, keep it real, keep it sincere“. Sinceritate. Simplitate. Prezent.

Ce sfaturi le dai artiștilor aflați la început de drum, ce să facă, ce să nu facă?

Din experiența mea de este 30 de ani de scenă, pot să spun că cel mai important dintre toate rămâne sinceritatea și păstrarea inocenței. Indiferent de toate greutățile prin care viața te poartă sau oamenii care încearcă să te ducă prin alte stări – și cred că nu există cu adevărat inocență decât atunci când ești virgină, inocentă – indiferent de vârsta pe care o ai sau câte traume au fost în viață – trebuie să rămână undeva acolo: în vocea ta, în privirea ta, în credința ta. Și când spun inocență, mă refer la a crede în vocea pe care o ai, în muzica pe care o faci, a face asta nu pentru un câștig imediat, ci pentru a bucura oamenii. După aceea vine și câștigul, care contează, de fapt, ca să-ți promovezi mai departe ideile și munca ta, ca oamenii să te poată auzi cântând mai departe. Pentru că, în ziua de azi, un artist trebuie să se întrețină singur, trebuie să-și scrie singur și să depindă cât mai puțin de alte persoane că săa poată rezista. Aș mai recomnda foarte multa muncă cu propria persoană pentru că vocea, talentul sunt doar niște scântei, dar ele trebuie intreținute și trebuie transformate în niște flăcări care să ardă mai bine și mai strălucitor. Ca să-ți dezvolți un talent, e nevoie de o muncă constantă zilnică. Talentul este un mușchi și e întreținut și dezvoltat.

Dacă ar fi să te întorci în timp, ai schimba ceva din parcursul tău?

(râde) Mi-ar placea să nu mai pierd atât de mult timp cu lucruri colaterale și să mă concentrez pe ceea ce contează. Să fiu mai practică. În viață, contează familia, muzica și relațiile mai profunde și mai puțin superficiale cu oamenii. Mai bine mai puține și mai profunde.

Care e prima ta amintire legată de scenă? Un fior, un sentiment pe care n-o să-l uiți niciodată?

Acea eliberare din momentul în care am pus primul pas pe scenă, aveam anxietate, aveam teamă în culise. Panică chiar – dacă o să cad, dacă o să mă împiedic, sunt un milion de întrebări – și când am pus primul pas pe scenă, toate astea au dispărut. Parcă am intrat într-o altă dimensiune. Și exact senzația asta o am de fiecare dată: că intru într-o altă lume care există doar pentru mine și cei care sunt martorii acestei experiențe.

Cu toții cunoaștem cel puțin o femeie care ne face tot timpul să zâmbim. Pentru tine, cine e femeia care îți aduce cea mai multă bucurie?

Femeia – sau fata… Este fiica mea, Elena, care, de câte ori o văd, îmi umple sufletul de bucurie și, mai ales când o văd zâmbind.

Mama ta a ți-a fost aproape la toate concertele tale. Care e cea mai dragă amintire de la un concert legată de mama ta?

Sunt prea multe. Nu știu dacă există cea mai dragă. O văd cum stă în sală, uneori e mai stresată decât noi toți cei de pe scenă, parcă preia toate emoțiile și tensiunea în făptura ei mică. Mă uit și mă relaxează. Îmi zic „Uite, după atâția ani, ea nu a reușit să stea fără să-i pese“. Este foarte concentrată la fiecare mișcare de pe scenă.

Ce trăsături sunt cele mai valoroase pentru o femeie? La 20, 30, 40 de ani?

La 20 de ani trebuie să ai înțelepciune (râde), să nu te lași aburită de vreun băiat care să-ți mănânce din timpul ăsta prețios al tinereții. Cred că o fată trebuie să intre într-o relație după 25 de ani, într-o relație mai serioasă, până atunci, trebuie să fie înț eleaptă și să se distreze – la modul frumos, bineînțeles, nu deșănțat. Să se bucure de viață, de tinerețe, să descopere, să călătorească și să se cunoască. Și după aia să aibă o relație.
La 30 de ani, să încerce să facă un copil, dacă își dorește; dacă nu, poate în continuare să-și descopere pasiunile și să și le dezvolte. Sau noi pasiuni, pentru că e un nou prag la 30 de ani și e foarte frumos să fii femeie la vârsta asta.
La 40, deja începi să te bucuri de ceea ce ai sădit până atunci și începe o perioadă în care cu adevărat corpul tău este superb, privirea ta e blândă și plină, vorbele tale au mai mult sens, timpul e mai prețuit și mai bine folosit și toate sunt în folosul tău. Îți dai seama că toți acești ani au fost ca să ajungi să te bucuri de aceste momente. Deocamdată, sunt în perioada aceasta și îmi doresc ca următoarele decade să fie și mai frumoase.

Dacă ar fi să numești o femeie care te-a inspirat prin optimismul și energia ei, cine ar fi?

Sunt foarte multe femei care mă inspiră și m-au inspirat; sunt foarte multe femei care nu mai trăiesc pe acest pământ, dar care au lăsat o moștenire de optimism și de a trăi viața la maximum și de a profita de fiecare secundă. Femeile care mă impresionează pe mine – Regina Maria, Maria Tănase, Madonna – toate sunt cu Maria (râde). Prințesa Diana, Maica Teresa – pe care am și întâlnit-o. Ellen DeGeneres îmi place foarte mult, chiar o ador… Și multe altele.

Pare că nimic nu te poate atinge, dar se întâmplă să-ți pierzi încrederea în tine câteodată? Ce faci? Cum îți înfrunți slăbiciunile?

Se spune că, atunci când pierzi, când ești înfrânt în bătălii, pe acele înfrângeri se clădește, de fapt, fericirea. Și cred că înveți foarte mult să fii fericit și cand ești trist, când ești invins de întâmplări din viață. Cu siguranță, renaști când cazi și înveți mai multe decât în situațiile în care câștigi. Pentru că victoria te orbește și uiți să mai fi atent la detalii și la ceea ce contează.

Întotdeauna ai fost un reper de stil, și pe scenă, și în viața de zi cu zi. Cum îți găsești mereu calea? Cum de nu dai niciodată greș și vii mereu cu ceva nou?

Nu mă straduiesc să urmez trendurile, nu citesc reviste de modă. Singurele contacte ale mele cu Vogue sau alte reviste care se ocupă de modă sunt doar în aeroport, cand văd coperțile între două escale. Nu cred în acest gen de marketing. Cred în bunul simț (râde) și cred că faptul că m-am nascut într-o familie foarte modestă, într-un oraș foarte mic, departe de capitală sau de vreun oraș important, într-o izolare, m-a ajutat să mă descurc singură și să găsesc soluții ca să fiu altfel decât toți copiii din școala sau din orașul meu. Întotdeauna mi-am dorit să fiu altfel, să nu port uniforme și n-am suportat niciodată trendurile. De asta nu cred în cei care spun că anul ăsta se poartă nu știu ce culoare, nu știu ce croială, toc, machiaj sau coafură. Cred că se poartă ceea ce simt eu ca trebuie să port. Uneori, am venit cu ideile mele în avangardă și m-am bucurat că am văzut că o tunsoare de-a mea a devenit foarte populară. Pentru că, trebuie să recunosc, îți gâdilă orgoliul, dar mai mult de atât, nu.
Mă bucur, dar nu mă lovesc cu pumnii în piept să-mi fac o virtute sau o calitate din asta. Îmi place să inspir oamenii, ăsta e un lucru pe care mi-l doresc, să-i inspir să iasă din carapacea asta a trendurilor și să fie ei înșiși, să aibă curajul să exploreze, să greșească, să nu fie tributari a ceea ce spun alții că ar trebui să faca și să poarte.

Când te vezi și te simți cea mai frumoasă?

Când sunt liniștită în interior, când sunt la zi cu tot ce am de făcut pentru familie, pentru fani, pentru muzică, pentru cei pe care vreau să-i ajut. Atunci mă simt cea mai fericită și cea mai frumoasă.

Hai să intrăm puțin în culisele de la „Vocea României“. Cum te simți pe scaunul de jurat, cum iei deciziile, cum îți alegi echipa?

Este „work in progress“. Sunt deja la al șaselea sezon și la fiecare etapă simt că am evoluat și am progresat. Și e un job în care trebuie să te deschizi și să înveți, să primesti foarte multe lectii, uneori dure, alteori foarte dramatice, foarte dureroase. Pentru că trebuie să înveți să spui nu, să știi cum să vindeci, să călești vocile și sufletele cu care lucrezi. Ești un psiholog, un pedagog, o mamă, o soră, o prietenă și aș vrea să cred că mai puțin un dușman. Chiar dacă, de multe ori, poate părea o luptă dușmănoasă cu celalalte echipe, eu nu vreau să cred că așa trebuie să fie. Vreau să fim cu toții o mare echipă. Pentru că nu conteaza cine câștigă. Și s-a dovedit lucrul ăsta. La „Vocea României“, cine a câștigat n-a devenit mare vedetă. Poate dacă aș fi caștigat eu, m-aș fi ocupat altfel de câștigator, dar asta e doar o promisiune și poate, cine știe, n-aș fi reușit nici eu s-o împlinesc. Dar cine a câștigat până acum n-a demonstrat până la urmă că a ramas „Vocea României“ (rade). A fost doar pentru o noapte „Vocea României“ când a caștigat, dar nu și pentru un an, cel puțin, până la următoarea „Voce a României“. Important e drumul și ce poți să înveți din acesta. Foarte mulți au reușit să învețe mai multe și să reușsească mai multe, nefiind nici măcar în semifinale clasați. Cel mai important de la „Vocea României“ e această experiență fantastică, această muncă cu vocile și sufletele oamenilor, din care ieși mai bogat din toate punctele de vedere. Acesta e câștigul cel mai mare.

E un adevărat spectacol schimbul de replici dintre voi, jurații. Care e chimia dintre voi? Acum vă înțepați, acum vă iubiți. Care e treaba?

E ca într-o relație dintr-o familie, nu? Că nu cred că există o continuă beatitudine, o continuă miere și dulceață de dimineața până seara. Sunt și momente în care spui lucruri care nu convin, care dor, care rănesc. Eu mi-am dorit să spun întotdeauna lucruri care să nu răneasca, nici pe colegii mei și nici pe cei care sunt pe scenă, concurenții. E adevarăt că sunt momente în care mulți depășesc această regula nescrisă, zic eu, și atunci când se sare calul, cu siguranță ies scântei. De asta, ca-ntr-o familie, încercăm să trecem mai departe, sănu fim obsedați de lucrurile negative, să le luăm în considerare pe cele pozitive.

Ce-ți dorești cel mai mult și mai mult pentru tine? Cum vrei să fie Loredana în continuare?

Vreau să fiu sănătoasă să pot sa-mi duc toate vissurile și misiunile acolo unde trebuie, să pot bucura cât mai mulți oameni, să pot ajunge cu cântecele mele în inima lor, să comunic cât mai direct, cât mai adevarăt și să văd oameni fericiți în jurul meu. Să văd familia mea fericită și să putem schimba ceva pe lumea asta în bine, și lumea în care trăim să fie mai bună decât cea care a fost ieri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro