„Mai multă fericire e în bordeiul săracului decât în palatul bogatului”, spune un proverb românesc. Dar chiar așa stau lucrurile sau banii aduc, într-adevăr, fericirea? Când ești fericit, te gândești la bani? Cât de importanți crezi că sunt banii pentru fericirea românilor? „O zicală din bătrâni spune că nu banii aduc fericirea. Totuși, lipsa acestora ne poate cauza multe griji și necazuri. Este foarte important ca oamenii să-și înțeleagă cu adevărat nevoile, dar și problemele. Diferența dintre o dorință și o nevoie este mare: una este să ne dorim bani pentru a pleca în excursie într-un loc exotic și alta este să avem nevoie de bani pentru o spitalizare urgentă”, spune Tomasz Ignaczak, director general la compania de management al creanțelor KRUK România. Și economistul Bogdan Glăvan, profesor la Universitatea Româno-Americană, admite importanța banilor, dar punctează că banii nu pot cumpăra fericirea. „Nu cred că nivelul de fericire este direct proporțional cu nivelul avuției. Dar nivelul de bunăstare influențează direcția cheltuirii banilor. În România există două perpective contradictorii. Pe de-o parte, sărăcia noastră relativă ne face să prețuim, mai degrabă, lucrurile materiale, care ne ajută să ne satisfacem nevoile imediate. Pe de altă parte, datorită religiozității românilor, cred că lumea de la noi din țară este destul de mulțumită cu ce are. Cineva a spus foarte frumos că fericirea este diferența dintre așteptări și realitate. Astfel, dacă ținem cont de aspectul religios, nu cred că românii au atât de multe speranțe sau așteptări. Ceea ce-i face mai relaxați”, afirmă Bogdan Glăvan.