Singurele sfaturi despre stil de care ai nevoie în viață. Sunt poruncile supreme în modă

.
Fiecare an aduce cu sine un alt trend, o nouă culoare la modă și un nou stil vestimentar. Dar oare aplicarea oarbă a trendurilor ne garantează o apariție cu adevărat stilată? Însăși Coco Chanel spunea că moda este trecătoare în vreme ce stilul este etern. Păstrează-ți stilul mereu, urmează sfaturile de bază pentru alegerile vestimentare și vei avea cea mai stilată garderobă.

Asigură-te că ai cele trei piese de bază

Nu e cazul să cheltui sume exorbitante pe haine atâta vreme cât faci alegerile corecte. Nu ai nevoie decât de trei piese de bază – o pereche de pantaloni negri, o camașă albă cambrată și un sacou care să se așeze bine pe tine. E foarte simplu să găsești cele mai frumoase și interesante sacouri; după cum vezi, în magazinele online se găsesc zeci de modele, care mai de care mai atrăgătoare. Partea cu adevărat grea este să alegi doar unul în condițiile în care sunt atât de multe culori, imprimeuri și croiuri.

Aceste trei lucruri ar trebuie să se regăsească mereu în dulapul tău, pentru că sunt ușor de combinat cu orice, se potrivesc oricărei ocazii și avantajează orice tip de siluetă. Tot ele te scot ușor din încurcătură când nu știi cu ce să te îmbraci.

Cunoaște-ți corpul cu adevărat

Nu este ușor să recunoști că nu îți stă bine cu un anumit tip de fustă, că un model de rochie dă impresia că ai umerii lați sau că o pereche de pantaloni îți scot în evidență șoldurile. Dacă reușești să vezi aceste mici defecte și să faci alegerile care să le ascundă, poți spune că ai făcut primul pas către un stil desăvârșit. Cu cât îți cunoști mai bine corpul, punctele lui forte și micile imperfecțiuni, cu atât hainele pe care le alegi te vor avantaja mai mult.

Chiar dacă trendurile dintr-un anumit an spun că se poartă fustele midi sau culorile neon, asta nu înseamnă că trebuie neapărat să le urmezi, dacă pe tine nu te avantajează.

Nu lăsa prea mult la vedere

O rochie sexi pare alegerea perfectă pentru o seară când ieși la dans cu iubitul tău, însă adevărul este că hainele care lasă prea mult la vedere au o tentă vulgară, lipsită de eleganță. Dacă vrei să atragi priviri admirative și complimente sincere, alege ceva care să mai lase ceva și imaginației și nu pune totul pe tavă.

Dacă ești o tipă mai îndrăzneață, atrasă de fustele scurte și bluzele decoltate, cel mai bun sfat pentru tine este să alegi un singur punct de atracție pentru ținuta ta. De exemplu, dacă vrei să îți scoți în evidență decolteul, evită fustele foarte scurte și alege unele deasupra genunchiului sau midi. Găsește un echilibru și vei întoarce toate capetele.

Confortul e mereu la modă

O rochie superbă, în care arăți divin, dar în care nu poți merge foarte bine nu este o alegere inteligentă. Confortul este foarte important în moda, o femeie care se simte bine în hainele pe care le poartă arată bine. În schimb, dacă porți o rochie atât de strâmtă încât nu poți să te așezi, acest lucru se va vedea pe chipul tău.

Nu alege moda în detrimentul confortului, este mai important să fii naturală, să te simți bine decât să porți ultimul model de pantofi care a făcut ravagii pe podiumuri.

Accesoriile pot salva sau pot distruge o ținută

Dacă le alegi bine, accesoriile îți sunt de mare folos. Un colier supradimensionat într-o culoare puternică va scoate imediat din anonimat o ținută altfel ternă. În schimb, dacă ai deja o vestimentație complexă, cu multe culori și patternuri, accesoriile ar putea să o supraîncarce. Cu siguranță nu vrei să arați ca un pom de Crăciun, deci alege mereu discreția în ceea ce privește accesoriile.

Dacă ții cont de regulile acestea, vei avea mereu o apariție stilată și desăvârșită. După cum vezi, e mai simplu decât pare!

Sursa foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton